Localul Acuarela se ÎNCHIDE, după tragedia din Colectiv. Nu are ieşire de urgenţă

de:
04 nov. 2015
1 Afișari
Localul Acuarela se ÎNCHIDE, după tragedia din Colectiv. Nu are ieşire de urgenţă

„Acuarela consideră că nu ne mai putem desfășura activitatea în strada Polonă până nu reconstruim scara de acces și nu construim o ieșire de urgență. Pentru acestea nu avem momentan acordul proprietarilor așa că decidem să închidem temporar spațiul din Polonă sau să îl relocăm într-un imobil adecvat.

Întreaga echipă își va continua activitatea la Acuarela Bufet până la redeschiderea în condiții corespunzătoare în strada Polonă sau în alt spațiu. Mulțumim tuturor care ne-au fost alături. Suntem alături de victimele de la Colectiv conștienți că ce s-a întâmplat acolo se putea întâmpla în aproape orice spațiu public din România, fie el club, cafenea, galerie de artă, sala de curs sau chiar școli și spitale.

Ieșim în stradă în speranța unui cadru legal sănătos pentru antreprenori și pentru responsabilizarea fiecăruia dintre noi: proprietar de business sau de imobil, client sau angajat. Printre victime avem foști colegi și prieteni. Niciun proiect – oricât de frumos – nu merită această jertfă sau acest risc”, au transmis reprezentanţii companiei pe Facebook.

Şi KULTURHAUS SE ÎNCHIDE temporar, pentru finalizarea expertizelor PSI și a lucrărilor de siguranță, potrivit unui anunţ postat pe Facebook.

Acum două zile, Hangover Club din Bucureşti şi-a suspendat activitatea, iar clubul Expirat a fost închis.

Cookies