Liviu Dragnea: I-am spus lui Ponta să facă recuperarea medicală în ţară

de:
25 iun. 2015
0 Afișari
Liviu Dragnea: I-am spus lui Ponta să facă recuperarea medicală în ţară

„A fost o operație mai complicată decât se anticipa. Nu intru în amănunte, le-a prezentat medicul român care a asistat. Dar ce este important e că are nevoie de recuperare foarte atentă și riguroasă.

Cu toate astea, i-am spus prietenește, ca un vechi și bun prieten de-al lui, să caute o soluție să facă recuperarea în țară. Este premierul acestei țări și trebuie să vină să exercite atributul puterii executive în România. Sper să găsească o soluție medicală, o soluție tehnică medicală și cum-necum să ajungă la Guvern”, a spus Liviu Dragnea, citat de romaniatv.net.

Acesta a motivat că este importantă prezența în țară a lui Victor Ponta pentru stabilitatea guvernamentală, pentru stabilitatea economică a României și pentru cea politică.

„Orice zi în plus nu e avantajoasă nici pentru el, nici pentru noi, ca partid, și nici pentru guvern și nici pentru stabilitatea din țară. Din fericire, se pare că avem cea mai mare creștere economică din Europa.

Nu știu câtă fericire produce în alte părți acest lucru, dar este o certitudine și este important ca actul guvernării să nu fie tulburat. Și pentru asta cel care este prim-ministru legitim, votat în parlament, trebui să vină să exercite aceste atribuții și eu sper că va veni cât de curând”, a subliniat Liviu Dragnea.

El a adăugat că premierul a făcut o mare greșeală stând o lună de zile cu ligamentele rupte.

„Când ai dureri de genul ăsta — bine, toți suntem medici și suntem deștepți — trebuie să te verifici și să ai intervenția foarte repede pentru că au fost complicații după complicații. Operația trebuia făcută; iar recuperarea este complicată”, a mai spus Dragnea.

Cookies