Liviu Dragnea: E posibil să nu primesc un verdict pe 28 septembrie

de:
09 sept. 2015
0 Afișari
Liviu Dragnea: E posibil să nu primesc un verdict pe 28 septembrie

„Din cate am vorbit cu avocatul meu e posibil ca pe 28 sa nu se dea un verdict”, a declarat Dragnea, miercuri, la interviurile Europa FM, potrivit stiripesurse.ro.

Pe 28 septembrie se judecă primul termen al apelului declarat în dosarul „Referendumul”, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare. 

CITEȘTE ȘI: Procurorul care a instrumentat dosarul „Referendumul”, al lui Dragnea, retras de la DNA 

Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Decizia a fost luată pe 15 mai, de un complet de trei judecători de la ÎCCJ. Dragnea este acuzat de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

Cookies