Liviu Dragnea, audiat la DNA

de:
17 dec. 2015
0 Afișari
Liviu Dragnea, audiat la DNA

Liviu Dragnea e audiat în calitate de martor, joi la ora 14:40. Govor a fost ridicat de DNA pentru folosirea influenței și șantaj. 

Şeful PSD Satu Mare, Mircea Govor, un apropiat al lui Liviu Dragnea, care în campania pentru turul II al prezidenţialelor îi pusese pe lista neagră pe primarii, consilierii, directorii de deconcentrate sau directorii de şcoli care nu trag pentru Ponta, a fost reţinut de DNA, miercuri seară. pentru şantaj în formă agravantă şi folosirea influenţei de şef de partid pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor DNA, între 2010 şi 2014, Mircea Govor a făcut presiuni pentru numirea unor persoane „obediente lui sau intereselor de partid” la conducerea unor instituţii publice. Un prim caz a fost Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

„Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)”, se arată într-un comunicat DNA. El a încercat de asemenea să-şi impună oamenii şi la Direcţia Regională Antifraudă Oradea, însă acest lucru nu l-a reuşit.

De asemenea, susţin procurorii, Mircea Govor a declanşat, printr-o publicaţie pe care o controla, campanii prin care făcea presiuni asupra unui primar de comună pentru atribuirea unui contract finanţat sin fonduri europene, de aproapre 10 milioane de lei, unui om de afaceri agreat.

Aceeaşi reţetă ar fi fost folosită pentru a constrânge un şef al ITM să blocheze controalele şi să-i sancţioneze pe primarii din PSD. „Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obţinerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreaţi în cazul constatării unor abateri pe linia relaţiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat două paliere:
– de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în faţa membrilor partidului pe care îl conducea de puţin timp, o reputaţie de un bun preşedinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceştia ar fi sancţionaţi de instituţiile deconcentrate,
– de a-şi subordona instituţia publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor Mircea Vasile şi familia sa deţineau mai multe societăţi comerciale care aveau angajaţi”, se DNA. El a cerut public chiar un control la ITM, care a şi fost dispus de altfel de prefectul judeţului.

Andrei Dolineaschi este și el urmărit penal, anunță DNA: „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul:

DOLINEASCHI ANDREI, deputat în Parlamentul României şi la data faptelor secretar general al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu privire la săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, prin intermediul suspectului Dolineaschi Andrei (secretarul general al aceluiaşi partid), pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Procedând în această manieră, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare.

1.2 În perioada septembrie 2013-martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Concret, ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în:
– solicitarea și obținerea unor documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile,
– transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF,
– punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc.)

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectului Dolineaschi Andrei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

STENOGRAMĂ – AMENINȚĂRILE LUI GOVOR, ÎNAINTE DE ALEGERI: 

 

„Deci noi facem ce trebuie pentru judeţ şi ne pişăm pe şefii noştri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu. Nu există asemenea vocabular, să-l dăm in aia sau în aia de Ponta sau de Dragnea. Nu există aşa ceva şi nu va mai exista, garantez eu. În judeţul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista aşa feluri de oameni. Să-i ia mama dracului pe toti, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu.

Deci am nevoie decât de cei cu care pot face treabă, restul valea. Pleacă la mama dracului toţi, n-am nevoie de niciunul. Şi Dan Secelean (?), eu îţi spun ultima dată, dacă eu te chem la şedinţă şi nu vii că eşti la domnul primar, eu mă duc la domnul prim-ministru. Fără nicio ezitare, o să fii dat afară. Să fii dat afară! Eu te-am pus director acolo, băi. Şi nu tu îmi comanzi mie! (dă cu pumnul în masă) Ai fost numit politic, n-ai fost numit de Voica, pentru că el aici nu face legea în municipiul Satu Mare! Că m-am săturat.

Deci încă o dată, dacă te chem la mine şi nu vii îţi garantez că vei zbura! Şi nu numai tu! Păi ce faceţi voi, mă, voi faceţi regula? Sau crezi că Voica îmi face mie regula? (nu se intelege)

N-am numit pe nimeni în glumă, dar ce, mă milogesc în faţa lor? Nu mă milogesc. S-a terminat. S-a terminat. Deci să discutăm vorbe. Cine mai vrea să mergem împreună la muncă, mergem, care nu, acuma se ridică în picioare şi pleacă.

Nu mai am nevoie de filfizoni. Că nu-s eu să-mi ţin (neinteligibil) de râs. Faţă de toată lumea. Că nu se poate, domne. Că nu se poate pentru că oamenii ăştia Ponta si Dragnea nu merită bătaia asta de joc (neinteligibil) cu cine, cu Iohannis. Cine mă-sa e Iohannis? Ce-a făcut, domnule, ACL pentru voi, pentru oamenii din judeţul Satu Mare? Nimeni, nimic. Dar aici este o tactică cât se poate de nesimţită. Zona Oaşului nu vă interesează. Credeţi că vi se cuvine tot. Nu vi se mai cuvine nimic. În frunte cu domnul Ciocan. Ultima dată vă spun, dacă nu va implicaţi în Certeze, lăsaţi pe altul să se ocupe de Certeze. O spun în toate organizaţiile. S-a terminat. Eu nu am nevoie să îndur atâta ruşine din cauza unuia sau altuia. S-a terminat.

Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. Nu am nicio problemă, nu am niciun avantaj de când sunt preşedinte de organizaţie. Pierd ca un prost, şi ca imagine pierd, şi sănătate, pierd şi bani, pierd de toate. Dar nu-mi pare rău, dar măcar să văd rezultate, domne, că îi respect prea mult pe oamenii ăştia, vin de patru ori într-un an de zile. Vine lumea şi cere. Toată lumea se plânge (neinteligibil) .

Dar nu se mai poate. Deci chiar m-am săturat. O să merg acuma la Bucureşti, o să-i spun exact situaţia şi o să le spun fraţilor, despre asta e vorba. Dacă în municipiu nu poţi să discuţi cu nimeni, de asta s-a întâmplat ……(neinteligibil, sună un telefon), n-a vrut să ia măsuri dure acuma înainte că s-a gândit ……(neinteligibil). Dar mâine o să zic tot. Şi mă duc la organizatţe, nicio problemă. Dar nu sunt eu slugă, măi, frate, dar ce credeţi? Deocamdată mi s-a dat sarcina asta să conduc faţă de voi.

Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa.

Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost şi să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanile electoral, alalalt în ziua votului stă şi nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la şcoală? Cum să fie la şcoală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus şi am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ţi spun ceva, de luni nu mai vine la şcoală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic , directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat. Eu îmi asum pentru traba asta şi plec şi eu, nicio problemă, dar nu stau în faţa voastră să mă fac de râs. Nu stau, s-a terminat.

Deci am hotărât în felul următor: la fiecare secţie de votare vreau să văd doi oameni în faţa secţiei de votare, din care să fie consilieri locali, în special dacă avem, să fie directori/profesori de şcoli, să fie poştaşul din sat, să fie reprezentantul direcţiei sanitar-veterinare, nu-I aci, sunaţi-l să vină urgent. Deci asta spun, în fata secţiei de votare să fie la intrare doi oameni care să stea de vorbă cu omul: Bună ziua, bine aţi venit, vă aşteptăm să veniti să fiţi de partea noastră şi la revedere.

Dacă aveţi probleme acolo … Vă garantez. Deci la fiecare secţie de votare. Pe lângă asta trebuie să meargă din casă în casă să le spună la oameni în felul următor: oameni buni, nu facem voturi, nu ne gândim pentru comună, stăm degeaba. Le spuneţi. Vă spun sincer, eu vă garantez, toţi care vor pierde, eu nu vă ….(neinteligibil). Ăla care o pierdut cu mine nu se mai vede nu mai vede, de partidul ăsta vorbesc. De-aci încolo, iar eu la Consiliul judeţean în nici într-un caz.

Deci o să facem o schemă pentru asta, sâmbătă, duminica asta şi duminica viitoare trebuie să aveţi un reprezentant din fiecare localitate, în fiecare biserică din localităţi. Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţi. Le-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraţilor, NU, la revedere, şi i-am spus la preasfinţit, a spus presfinţitul trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate.

Cum adica mă, dar ce pofte-s astea? Numa’cu mâna-ntinsă şi noi ce să facem? S-o terminat. Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. Dar …..(neinteligibil) Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem noi, mă, casă de binefacere, suntem proşti? Nu mai suntem proşti, am fost destul.

Este vina noastră, n-am făcut mobilizare. Nu ne-am dus la oameni, nu i-am rugat să vină la vot, eu am sunat la o grămadă, v-am sunat până mi-au sărit ochii. Am vorbit pe telefonul ăsta atât că dacă Doamne fereşte, pierdem, sută la sută-mi iau gatul. Dar măcar mai completez cu ceva…..n-am nicio problemă. Că asta-i viaţa.

În duminica votului puneţi în fiecare biserică să fie câte-un om de-al nostru. Ăla să aibă telefon şi să ia legătura cu băieţii noştri, să trimită SMS. Le-o spus sau n-o spus. Dac-o spus, e-n regulă. Nu se poate aşa ceva. Şi-atunci dacă în ziua votului, şi vă repet, număr pe fiecare localitate când mă duc: doi în faţă secţiei de votare, da’care stau şi discută cu oamenii, nu stau ca nişte (neinteligibil) bete pe-acolo sau se duc să se-ncălzească cum s-or dus unii. Nu mai aşa ceva. Că nu murim 10 ore sau cât trebuie să stăm acolo. Două persoane. Unde avem primar, prezenţă obligatorie a primarului, a viceprimarului, a managerului public, prezenţă obligatorie acolo să stea de vorbă cu oamenii. Şi-a consilierului, am spus, consilierii, directorii de deconcentrate, tot. Şi cei care vor fi puşi acolo, dacă nu sunt puşi acolo, am terminat-o.

..(neinteligibil) 20 de oameni, mă. 20 de oameni, toţi pregătiţi. Or umblat din casă în casă, or făcut ce-a trebuit. 20 de persoane or strâns cred şi babele care umblă în patru labe. Aşa se face, măi fraţilor! De aia sunt rezultate. Oamenii au dreptul să voteze. Trebuie să-i facem să voteze.

Tu trebuie să-i mobilizezi, să-i împarţi, nu mă interesează, în toate localităţile, să împarţi sever oamenii tăi pentru că am încredere în tine şi am încredere în oamenii tăi. Nu ştiu cum vă aranjaţi, cum vă faceţi, în fiecare localitate trebuie să avem 1,2,3,4, câţi încap. Te rog. Deci am spus, în tot judeţul. Trebuie să prindem primăriile UDMR. Cei de la UDMR ne-au promis că vin cu noi. Ei sunt şmecheri, lucrează la două capete, dar nu funcţionează. Vom avea în fiecare localitate câte un ungur de-al lor şi unul de-al nostru. Şi vom sta să vedem ce vor să facă. De asemenea, din momentul în care am bătut palmă cu ei şi le cerem acelaşi lucru în biserică trebuie să meargă în biserică (neinteligibil). Nu mai merge aşa. Nu mai avem ce face. Vom avea oameni în fiecare biserică ungurească. Asta e etapa a doua, după ce s-a vorbit preotul cu ei. Şi vom avea om care să asculte predică în biserică. Şi tot aşa. Am spus clar. Dacă aşa stă treaba, domnul primar din ..(neinteligibil) îmi dau cuvântul meu de onoare, îi fac acolo staţiune cum n-o fost niciodată ……(ininteligibil). Şi-i spun primarului din Sodun să cauţi teren între … pentru o staţiune şi-ţi fac o staţiune termală cum nu există în judeţul Satu Mare. Uite, ……suntem nerecunoscători.

Nu mai vorbesc de directorii de deconcentrate. Măi, oameni buni, am fost şi-acuma, mi s-o cerut, am dat note explicative cum au fost numiţi directori, am dat dosare la DNA,frumos, zice că eu i-am numit. Nu, ministerele îl numeşte . Dar voi n-aveţi obligaţii faţă de nimeni? Numai voi? Faţă de voi au obligaţii toţi? Nu există aşa ceva. Nu există. Uite, eu îmi asum şi după această campanie crezi că nu ştiu care ce miscă? Eu vă garantez că jumătate la revedere. Ca să ştiţi de la mine. Nu mai merge. Nu puteţi să mă păcăliţi. În asta intra şi ceilalţi care-s numiţi aşa cum îs numiţi. Vă spun un lucru: controlul în Consiliul Local Satu Mare îl am eu. Nu-l are nimeni. Şi nu v-or schimbat munca pentru că n-am vrut eu. Că nu l-am lăsat pe altul şi pe ăsta, pe Cozma, să-l schimbe c-or vrut să-l schimbe. Nu primarul deţine controlul,eu deţin. Şi-n momentul în care eu am spus că îl schimbăm, îl schimbăm. În momentul când spun că nu mai trece niciun proiect, nu mai trece niciun proiect.

Păi, staţi un pic, fratilor, chiar credeţi că-s aici pe post de slugă? Pe post de păpuşă? Acum să fiu corect şi domn că nu am cum să stric atmosfera în partid? Da’staţi un pic. Nu sunt subalternul domnului primar. Nici a domnului Roica, nici a domnului celălalt. Deocamdată, politic eu conduc partidul ăsta. Când vor conduce ei, ceea ce nu va fi niciodată, că era vai şi-amar de partidul ăsta. Era praf şi pulbere. La fel cum e organizaţia municipală, la fel cum e primăria, la fel cum îs toate. Aşa era”

Ce spune legislaţia electorală

Potrivit legislaţiei campania electorală pentru turul II al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia fiind sancţionată cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei.

După încheierea campaniei electorale se interzic: difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate; continuarea propagandei electorale, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Legislaţia mai interzice şi folosirea în campania electorală a resurselor instituţiilor publice. Potrivit Legii nr. 334, „este interzisă folosirea resurselor financiare, umane si tehnice aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor comerciale sau societăţilor bancare la care sunt acţionari majoritari statul ori unităţi administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea activităţii partidelor politice sau a campaniei electorale a acestora, altfel decât în condiţiile stabilite de legile electorale”.

Cookies