Litoralul românesc şi distracţia din ştrandurile bucureştene în perioada interbelică GALERIE FOTO

După cum precizează Lucian Stan în teza de doctorat „Vilegiatura la mare în perioada interbelică”(rezumat AICI), românii au început să petreacă lunile de vară pe litoral imediat după războiul din 1916-1919.

Litoralul românesc avea, în perioada interbelică, 577 de km din sud de la Ecrene (Dobrogea) până în nord la Bugas (Basarabia), conform studiului citat.

Portul Constanţa în 1937, foto: Willy Pragher

Staţiunile preferate ale turiştilor erau Bugaz, Budachi, Burnas, Sulina, Mamaia, Constanţa, Eforia, Teghirghiol, Carmen-Sylva, Mangalia, Cavarna, Balcic, Ecrene, unde soseau sute de oameni.

Totodată, după cum precizează sursa citată, la începutul sezonului estival, tipografiile din Bucureşti editau şi împărţeau foi goale, albe, ca să sublinieze ideea că urmează o perioadă de de relaxare şi distracţie.

În 1931, Mamaia a fost prezentată ca „cel mai splendid loc de recreare”, unde turiştii aveau la dispoziţie o plajă, un bufet şi un restaurant de primul rang, sucursala restaurantului „Veneţia” din Constanţa. Legătura cu oraşul Constanţa era făcută de 7 trenuri pe zi. Doi ani mai târziu, Mamaia era considerată una dintre cele mai consacrate staţiuni, fiind cunoscută şi în Occident.

Mamaia, anii 20; foto: Facebook Calatori Interbelici 

Costineşti, 1937; foto: Facebook Calatori Interbelici 

Mangalia, anii 30; foto: idem

Bucureştenii care nu plecau la mare aveau la dispoziţie ştranduri şi piscine, cele mai cunoscute fiind ştrandul Bragadiru şi piscina Lido.

Fostul ștrand Bragadiru, pierdut din peisajul bucureștean odată cu demolările comuniste, era unul dintre cele mai vizitate locuri pe timp de vară. Locuitorii Capitalei găseau aici două bazine, unul dintre ele dotat cu trambulină, o zonă verde și o zonă cu nisip, ștrandul dispunând și de cabine, vestiare și un bufet.

Mai multe imagini cu ştrandul Bragadiru, AICI

Piscina Lido: