A trecut Ziua Națională a României, au trecut și zilele libere și poate nu ați apucat să ajungeți la vreun târg de Crăciun din București. Noroc că vine weekendul și puteți profita de o plimbare prin Capitală, în timp ce vizitați târgurile de Crăciun. Începând de vineri, 3 decembrie, apar două noi târguri în București.
Lista târgurilor de Crăciun din București. În oraș apar încă două evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă | Detaliile complete, dar și programul târgurilor.
Spre deosebire de anul trecut, moment în care n-am avut târguri de Crăciun din cauza pandemiei de covid-19, anul acesta avem, puține și cu respectarea regulilor în vigoare, dar este bine și așa. În acest sfârșit de săptămână sunt inaugurate noi târguri de Crăciun în București: unul se desfășoară pe Esplanada Operei Naționale București, iar celălalt are loc la Muzeul Național al Țăranului Român. Haideți să aflăm împreună despre târgurile din București organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Patinoar, muzică clasică, cadru muzical de poveste, dar și atracții diverse. Toate acestea le puteți găsi la Classical Christmas Market, organizat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 70-72). Târgul se desfășoară pe 12.000 de metri pătrați și este deschis publicului în perioada 3 – 17 decembrie 2021, între orele 10:00 – 21:00. Intrarea este gratuită, în baza prezentării certificatului verde digital.
Te-ar mai putea interesa și: Bucureștenii încep căutările pentru bradul de Crăciun. Câți bani trebuie să scoți din buzunar
În acest sfârșit de săptămână, în perioada 3 – 5 decembrie 2021, este organizat Târgul de Sfântul Nicolae, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală. Târgul poate fi vizitat în intervalul orar 10:00 – 18:00. Participă peste 60 de meşteri olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori, din toate zonele României. Vizitatorii vor asista sâmbătă, între orele 11:00 și 17:00, la o animaţie muzicală cu Fanfara Şarambel din Valea Mare. De asemenea, se vor putea găsi și bunătățuri, dar și publicațiile muzeului.
Intrarea la târgul organizat la Muzeul Țăranului Român se face în baza certificatului verde, iar prețul unui bilet este de: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.
Primăria Municipiului București (PMB), prin Creart, Arcub și Proedus, organizează în această iarnă trei evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. Târgul așteptat de toți bucureștenii este cel de la Piața Universității, iar celelalte se află în Centrul Vechi și pe Bulevardul Decebal.
Târgul din Piața Universității – Bucharest Christmas Market este deschis până pe 26 decembrie 2021 și poate fi vizitat de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 – 21:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00. Intrarea se face în baza certificatului verde digital covid-19, iar prețul unui bilet este de: 5 lei – dacă achiziționați online, 7 lei – dacă achiziționați la intrarea în târg, copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit.
Urban Christmas Market şi expoziţia-unicat „O lume a jocurilor” – Hanul Gabroveni din Centrul Vechi. Târgul de Crăciun al creativilor din Capitală se deschide în data de 6 decembrie 2021, la Hanul Gabroveni. Acesta poate fi vizitat zilnic, între orele 12:00 – 21:00. Totodată, în cadrul expoziţiei unicat „O lume a jocurilor” sunt programate mai multe ateliere pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani: de la atelierele de grup destinate elevilor din unităţi de învăţământ, la ateliere deschise pentru toți vizitatorii.
Intrarea pentru toate evenimentele din cadrul târgului este gratuită. Participarea la atelierele pentru copii și la expoziția-unicat „O lume a jocurilor” se face în baza unei programări la adresa de mail [email protected].
Centrul Educațional Exploratorium – Bulevardul Decebal, numărul 11, Sector 3. Centrul este deschis până pe data de 26 decembrie și poate fi vizitat de luni până duminică, între orele 10:00 – 21:00, cu excepția zilelor de 25 și 26 decembrie, când va fi deschis în intervalul orar 14:00 – 21:00. Centrul educațional va reuni mai multe proiecte: Târgul „Fabrica de jucării”, Let’s Hub, DăruiEști în BucurEști și Muzeul Copiilor, care găzduiește în această perioadă o expoziție itinerantă interactivă și educativă „Kids in Pyramids”.
West Side Christmas Market este deschis până pe 26 decembrie în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei. Intrarea este gratuită și se face în baza certificatului digital. În cadrul Târgului de Crăciun, prichindeii se vor putea întâlni cu Moș Crăciun și vor avea acces la patinoar.
Totodată, Primăria Sectorului 6 a mai deschis din luna noiembrie alte două târguri de Crăciun: unul se află în zona Sir și altul se află în parcarea aflată vis-a-vis de Piața Crângași, unde va fi amenajat și un restaurant cu bucate tradiționale. Accesul este liber, fără taxă.
Dacă ați aflat și ați și vizitat alte târguri de Crăciun care nu se regăsesc pe listă, vă rugăm să ne trimiteți aceste informații la adresa de mail [email protected]. Până una alta, fugim la un vin fiert cu scorțișoară și portocală și niște turtă dulce.