ÎN BUCUREȘTI

Liniile STB pe care se dau cele mai multe amenzi

Reprezentanții Societății de Transport București au precizat care sunt liniile STB pe care se dau cele mai multe amenzi și pe care controlorii au probleme cu cei care aleg să călătorească fraudulos.

Liniile STB pe care se dau cele mai multe amenzi. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, este nemulțumit de scăderea încasărilor și vrea ca STB să lupte împotriva călătoriilor frauduloase, scrie Click.

Astfel, o parte dintre cei 50 de polițiști locali care lucrează la secția din Centrul Istoric vor fi relocați la STB pentru și mai multe acțiuni comune alături de controlori.

”STB efectuează frecvent acțiuni comune cu Poliția Locală a Municipiului București, care s-au dovedit a fi eficiente în descurajarea celor care călătoresc fraudulos. Astfel de acțiuni, desfășurate în special pe liniile pe care înregistrăm probleme, atât în privința normelor de conduită în mijloacele de transport în comunn, cât și a încasărilor obținute din validarea validarea titlurilor de călătorie, sunt efectuate și ca urmare a numeroaselor solicitări din partea publicului călător. Scopul acestor demersuri este acela de a desfășura un transport public în condiții de siguranță, fără a pune în pericol integritatea călătorilor și pe cea a salariaților cu atribuții de control, însă avem în vedere și orientarea călătorilor către achiziționarea de titluri de călătorie, pentru reducerea fraudei”, au explicat , pentru sursa citată, reprezentanții STB.

Liniile STB pe care se dau cele mai multe amenzi

Conform statisticii STB, liniile unde au fost prinși cei mai mulți călători că circulau fraudulos sunt tramvaiele 41, 1, 32, 21, 19, 25 și autobuzele 104, 335, 178 și 182.

Potrivit oficialilor Societății, anul trecut au scăzut amenzile date de controlori cu 19,82%, față de 2019.

În București, există 252 de controlori, care lucrează de luni până duminică, atât timp cât mijloacele de transport în comun se află în circulație.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button