Se împlinesc cinci ani de când una dintre liniile de tramvai faimoase ale Bucureștiului a fost scoasă din circulație. Linia de tramvai 5 care pleacă de la piața Sf. Gheorghe din Centrul vechi și ajunge în Pipera ar putea fi un mijloc de transport util care să decongestioneze traficul rutier aglomerat din nordul Capitalei. Pe platfoma Pipera se află multe corporații din București, iar angajații au ca unice soluții de transport public metroul care la ore de vârf este arhiplin, și linia 605 de autobuz, care înlocuiește celebrul tramvai.
În prezent tronsonul de tramvai nefuncțional, linia propriu-zisă, cuprinsă între Podul Băneasa și Șoseaua Ștefan cel Mare, se află însă într-o stare avansată de degradare, iar șina de tramvai a devenit loc de parcare pentru mașini.
Directorul STB, Adrian Criț, a declarat, pentru B365.ro că tramvaiul 5 ar putea fi pus în funcțiune în cca 3 luni, dacă situatia juridică ar permite finalizarea terminalului de la Bd. Aerogării/ Str. Grațioasă. În 2017, circulația tramvaielor liniei 5 între Băneasa – Barbu Vacărescu – Terminal Sf. Gheorghe a fost sistată din două motive: primul, litigiul privind deținerea terenului aferent buclei de întoarcere din zona Bd. Aerogării/ Str. Grațioasă (lucrare începută, dar suspendată din cauza litigiului), iar al doilea, necesitatea modernizării întregii infrastructuri rutiere (inclusiv calea de rulare a tramvaielor și stațiile aferente) de pe Bd. Barbu Văcărescu și Str. Cpt. Alexandru Șerbănescu, până la Pasajul Băneasa.
O altă variantă, în cazul prelungirii problemelor din justiție, ar fi punerea în funcțiune a terminalului multimodal de la Pantelimon, lucrare care este finalizată în proporție de 99%, dar închisă în lipsa unui transformator de electricitate. „În cazul în care se pune în funcțiune terminalul multimodal de la Pantelimon vom putea utiliza până la finalizarea lucrărilor de pe Str Grațioasă, tramvaiele cu 2 capete utilizate in prezent pe linia 55.”, a mai explicat, pentru B365.ro, Adrian Criț.
Parcarea supraetajată din Pantelimon și terminalul multimodal, la care face referire directorul STB Adrian Criț, sunt gata în proporție de 99%, dar nu au fost date în funcțiune. Tot ceea ce lipsește este un punct de transformare (n.r. electrică). „Foarte probabil, mai devreme de 1 noiembrie (2021 – n.r) o să avem această parcare funcțională”, promitea primarul general Nicușor Dan, anul trecut. Au trecut însă mai mult de 4 luni de la această declarație, iar parcarea e tot închisă.
B365.ro a notificat, luni, 21 februarie, Primăria Capitalei pentru a afla când va fi funcțională parcarea supraetajată și terminalul multimodal din Pantelimon.
Actualizare: Fotografii realizată luni, pe linia moartă a tramvaiului 5, zona modernizată, în care se observă cum mașinile circulă pe șinele de tramvai (foto 1) sau sunt parcate (foto 2)