Linia de tren de mare viteză între Bucureşti şi Constanţa, construită de chinezi

de:
25 mart. 2014
1 Afișari
Linia de tren de mare viteză între Bucureşti şi Constanţa, construită de chinezi

„Avem două obiective formulate de comun acord care vor fi realizate prin sprijinul financiar al părţii chineze. În zilele imediat următoare specialiştii companiei chineze de Căi Ferate vor veni în România pentru a începe analizele preliminare care să stea la baza elaborării studiului de prefezabilitate pentru realizarea pentru început a două obiective: linia de mare viteză Constanţa – Bucureşti, ca parte a Coridorului IV Constanţa – Bucureşti – graniţa de vest a României, şi modernizarea inelului feroviar al Capitalei, respectiv cale ferată cu viteză sporită”, a anunţat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, partea română doreşte ca Bucureşti – Constanţa să fie o linie ferată nouă pentru că cea existentă a fost deja modernizată cu fonduri europene. În privinţa costurilor, Dragnea a precizat că acestea vor fi stabilite după analizele preliminare efectuate gratuit de partea chineză.

„Este un cost destul de estimativ al întregului tronson de la Constanţa la Bucureşti până la graniţa de vest şi inelul Bucureştiului şi era vorba şi de Coridorul IX, care deocamdată a fost scos, în jur de 11 miliarde de dolari”, a explicat Dragnea.

Proiectul feroviar româno-chinez implică şi participarea unor firme româneşti, lucru stipulat în memorandumul semnat. „Colaborarea va fi foarte clară atât între companiile chinezeşti, cât şi între companiile locale din România şi a fost una dintre condiţiile importante pe care le-am pus în negociere ca şi companiile din România să lucreze pentru că, până la urmă, sunt importante nu numai investiţiile în sine, dar şi comenzile care se fac în economia românească”, a explicat Dragnea.

Cookies