Linia de tramvai 24 este blocată în această dimineață pe Strada Buzești din București. Motivul este defecțiunea unui vagon, după cum anunță Societate de Transport București (STB).
În această dimineață bucureștenii se confruntă cu posibile întârzieri în cazul în care merg către muncă cu linia de tramvai 24. Aceasta circula între Cartier Dămăroaia și Vasile Pârvan. Linia de transport public în comun a fost blocată din cauza unei defecțiuni.
Anunțul a fost făcut de către Societate de Transport București, pe contul de Twitter STB SA Clienți, în urmă cu 32 de minute:
Linia 24 – blocată pe Str. Buzești, la Piața Buzești, pe sensul spre Vasile Pârvan. Cauza: defecțiune tramvai.
O persoană aflată la fața locului a transmis pe grupul de Facebook „Reclamații STB (fostul RATB) București” că pantograful vagonului 362 s-a rupt.
Ce este pantograful
Reprezintă un dispozitiv montat pe acoperișul unui tramvai, troleibuz sau autobuz pentru a colecta energia electrică prin contactul direct cu o linie aeriană. Astfel că, pantograful asigură contactul dintre instalația electivă a vehiculului și rețeaua de alimentare din oraș.
Pe lângă linia mai sus menționată, STB a anunțat, tot în această dimineață, că au existat probleme la alte două linii de tramvai din Capitală.
Mai precis este vorba despre liniile:
Linia 21 a fost blocată pentru 18 minute, conform informațiilor transmise de STB:
Linia 21 a fost blocată 18 minute pe Sos Colentina, pe ambele sensuri (06:13-06:31). Cauza: avarie în rețea.
În ceea ce privește linia 16, circulația tramvaielor a fost deviată din cauza unui eveniment rutier produs pe șina de tramvai:
Linia 16 – blocată în zona Str. Viitorului/Ștefan cel Mare, pe sensul spre Piața Sf. Vineri. Cauza: eveniment rutier terți, produs pe linia de tramvai. Tramvaiele circulă deviat.