Linia de metrou spre Aeroport întâmpină primele probleme. Două contestații la licitația pentru primul lot al Magistralei 6

27 iul. 2021
492 afișări
Linia de metrou spre Aeroport întâmpină primele probleme. Două contestații la licitația pentru primul lot al Magistralei 6
Linia de metrou spre Aeroport întâmpină primele probleme. Două contestații la licitația pentru primul lot al Magistralei 6. sursa foto: hotnews.ro

Metroul spre Aeroport întâmpină deja primele probleme, cu toate că recent a fost desemnat câștigătorul licitației pentru primul lot al Magistralei 6. Totuși, doi dintre perdanții contractului au făcut contestații cu privire la modul de atribuire al contractului respectiv.

Două dintre companiile care au participat la licitația Metrorex pentru primul tronson de metrou al Magistralei 6, Esta Construction și FCC Construccion, au depus ieri contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), după ce câștigătorii contractului au fost turcii de la Alarko. Aceștia trebuie să construiască secțiunea 1 Mai – Tokyo/Băneasa.

Câștigătorii licitației fuseseră desemnați la jumătatea lunii iulie

Metrorex a decis în data de 15 iulie câștigătorul licitației pentru secțiunea 1 Mai – Tokyo /Băneasa din Magistrala 6 de metrou, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Club Feroviar anunțase drept câștigătoare asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.s. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. Compania mai este prezentă în România și cu alte contracte câștigate, fiind cei care construiesc în prezent loturile 1 și 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).

10 companii s-au înscris la licitație

Pentru licitația respectivă s-au înscris zece candidaţi. Proiectul din SEAP se numea „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare și execuție lucrări structură de rezistență pentru Lotul 1.1: 1 Mai – Tokyo”.

Metrorex a publicat în data de 15 martie 2019 anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou, cu o valoare estimată la 1,27 miliarde de lei și un timp de finalizare de patru ani.

Ce prevede contractul pentru noua linie de metrou

Practic, contractul pentru secţiunea 1 Mai – Tokyo include o serie de lucrări de proiectare şi execuţie staţii şi tuneluri printre care Galerie la staţia 1 Mai existentă, Pajura, Expoziţiei, Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, stația şi galeria Tokyo şi Tunel 1 Mai – Tokyo.

Potrivit criteriilor licitației, atribuirea a fost făcută la cel mai bun raport calitate – preţ, cea mai importantă componentă fiind cea tehnică, cu o pondere de 60%, iar cea financiară cu o pondere de 40%.

Magistrala 6 de metrou spre Aeroport

Magistrala 6 prevede, în proiect, extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Astfel, noul tronson o să lege direct Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni. Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu și Aeroport Otopeni.

Cookies