Linia de autobuz 444 va circula pe un traseu deviat, joi, în Ciolpani. STB: Se închid trei străzi pentru târgul anual de Sfânta Maria

13 aug. 2024
918 afișări
Linia de autobuz 444 va circula pe un traseu deviat, joi, în Ciolpani. STB: Se închid trei străzi pentru târgul anual de Sfânta Maria
Linia de autobuz 444 va circula pe un traseu deviat, joi, în Ciolpani. STB: Se închid trei străzi pentru târgul anual de Sfânta Maria | Sursa foto: STB - Facebook

Societatea de Transport București anunță că, pe data de 15 august, linia 444 va circula pe un traseu modificat în comuna Ciolpani din județul Ilfov.

Linia 444 va circula pe un traseu deviat, joi, 15 august

STB îi informează pe călători, printr-un comunicat, că joi, 15 august, de Sf. Maria, între orele 08:00 – 23:00, circulația rutieră va fi restricționată în comuna Ciolpani, pe străzile Rozelor, Drumul Piscului și Școlii, pentru buna desfășurare a târgului anual „Sf. Maria”.

Având în vedere această măsură, Societatea de Transport București anunță că linia metropolitană 444 va funcționa pe un traseu modificat, joi, cuprins între terminalul „Piața Presei” și comuna Ciolpani, după cum urmează:

  • Piața Presei, Șos. București-Ploiești, DN1, Otopeni, Balotești, Săftica, Tâncăbești, Ciolpani, DN1, Str. Mănăstirea Țigănești (DJ 181), Str. Sfânta Maria, stația temporară „Ciolpani Sfânta Maria”,
  • cu întoarcere pe Str. Sfânta Maria, Str. Mănăstirea Țigănești, DN1, apoi pe traseul actual.

Program prelungit pentru 5 linii în seara asta

În această seară are loc meciul de fotbal FCSB – Sparta Praga și pentru a asigura transportul suporterilor Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță că prelungește programul liniilor 41, 47, 138, 232 și 385. Meciul va începe la ora 21:30 pe stadionul „Steaua”.

În cazul prelungirii partidei de fotbal după timpul regulamentar de 90 de minute, autobuzele liniilor menționate mai sus se vor deplasa, după ora 23:15, la terminalul „Ghencea”, de unde vor pleca în cursă, la dispoziția personalului de dirijare, după finalizarea partidei de fotbal.

Totodată, TPBI precizează că tramvaiele liniilor 41 și 47 vor staționa în terminalul Ghencea până la finalizarea partidei, de unde vor pleca în cursă la dispoziția personalului de dirijare din traseu.

Suporterii care vor participa la meciul din această seară de pe Stadionul „Steaua” mai pot utiliza pentru deplasare și autobuzele liniei de noapte N101, care circulă la un interval de 30 de minute între „Valea Oltului” și „Piața Unirii 2”.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies