Tramvaiele liniei 42 sunt blocate pe Bulevardul Expoziției, în zona stației „Universitatea Româno-Americane”. În zona respectivă sunt și restricții de circulație pentru lucrările la Magistrala M6 de metrou.
UPDATE, ora 14:55: STB a anunțat că linia 42 funcționează normal pe Bd. Expoziției:
Linia 42 funcționează normal pe Bd. Expoziției, de la ora 14:40.
Societatea de Transport București (STB) a anunțat marți, 19 noiembrie, la ora 14:24, că linia 42 este blocată pe Bulevardul Expoziției, în zona stației „Universitatea Româno-Americane”. Tramvaiele sunt blocate pe sensul de circulație către Piața Presei.
Cauza anunțată de STB este un „incident tehnic”:
Linia 42 – blocată pe Bd. Expoziției, în zona stației Universitatea Româno-Americană, pe sensul spre Piața Presei. Cauza: incident tehnic.
Potrivit aplicației Google Maps, în zona respectivă sunt restricții de circulație pentru lucrările la Magistrala M6 de metrou, care au fost prelungite până la sfârșitul anului:
Metrorex a anunțat pe data de 14 noiembrie 2024 că au fost prelungite restricțiile de circulație de pe Bulevardul Mărăști, în zona Piața Montreal – Piața Presei Libere.
Acolo sunt efectuate lucrări pentru viitoarea stație de metrou „Piața Montreal”, de pe Magistrala M6.
Restricțiile au fost prelungite până pe data de 31 decembrie 2024.
Activitățile de execuție la viitoarea stație de metrou Piața Montreal de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secțiunea Sud, 1Mai – Tokyo, impun modificări de trafic necesare implementării etapei a II-a a Planului de Trafic aprobat în cadrul proiectului”, a informat Metrorex.
Brigada Rutieră a avizat planul pentru devierea circulației, prin Avizul nr. 2792.037. Documentul este valabil în perioada 6 noiembrie 2024 – 31 decembrie 2024.
Traficul este deviat în zonă, iar lucrările sunt semnalizate corespunzător, așa cum impune legislația în vigoare.
Te-ar putea interesa și: