Nu a fost o zi prea norocoasă pentru bucureștenii care merg cu tramvaiele liniei 1. Linia respectivă a fost blocată de trei ori în cursul zilei de astăzi, pe Șoseaua Mihai Bravu, din diferite motive: fie tehnice, fie evenimente rutiere petrecute pe șine. Doar în ultima oră tramvaiele liniei 1 au fost blocate de două ori pe șoseaua respectivă.
În cursul zilei de joi, 28 martie, tramvaiele STB care circulă pe linia 1 au fost blocate de mai multe ori, pe Șoseaua Mihai Bravu. Prima dată, linia 1 a fost blocată în intervalul orar 13:28-14:04, în zona Șoseaua Mihai Bravu/Calea Vitan, pe sensul spre Bulevardul Banu Manta. Atunci, cauza a fost o defecțiune a unui tramvai.
Linia 1 – blocată în zona Șos. Mihai Bravu/Calea Vitan, pe sensul spre Bd. Banu Manta. Cauza: defecțiune tramvai.
Linia 1 funcționează normal în zona Șos. Mihai Bravu/Calea Vitan. Blocare: 36 de minute (13:28-14:04)”, a informat STB atunci pe pagina de Rețeaua X.
A doua oară, linia 1 a fost blocată tot pe Șoseaua Mihai Bravu, doar că la Baba Novac, pe același sens de circulație: spre Bd. Banu Manta. Cauza a fost un accident rutier produs pe șina de tramvai.
Blocarea a durat 38 de minute, potrivit informațiilor transmise de STB.
Linia 1 funcționează normal la Baba Novac. Blocare și deviere: 38 de minute (17:20-17:58).
A treia oară, tramvaiele liniei 1 au rămas blocate pe Șoseaua Mihai Bravu, la Pasaj Mihai Bravu, pe același sens de circulație. În momentul în care STB făcuse acest anunț, linia nu se deblocase la Baba Novac.
De data aceasta, cauza a fost un alt tramvai care s-a stricat în timp ce se afla pe traseu. Pentru preluarea călătorilor a fost înființată linia navetă 601, care a circulat între Baba Novac și Piața Sudului:
Linia 1 – blocată pe Șos. Mihai Bravu, la Pasaj Mihai Bravu, pe sensul spre Bd. Banu Manta. Cauza: defecțiune. S-a înființat linia naveta 601, între Baba Novac și Piața Sudului.
După 45 de minute, STB a anunțat că linia 1 funcționează normal pe Șoseaua Mihai Bravu, la Pasaj Mihai Bravu:
Linia 1 funcționează normal pe Șos. Mihai Bravu, la Pasaj Mihai Bravu. Blocare și deviere: 45 de minute (17:50-18:35).
Te-ar putea interesa și: