BAZAR

Lifturile de la Casa Poporului şi-au depăşit durata limită de funcţionare de două ori

În urmă cu doi ani, autorităţile au fost nevoite să refacă faţada pentru că la etajele superioare buruienile crescuseră printre crăpături, notează Jurnalul Naţional. Senatorii şi deputaţii sunt acum nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru refacerea lifturilor, cărora le-a expirat durata de funcţionare de două ori. Administratorii clădirii trebuie să plătească retehnologizarea ascensoarelor pentru a nu le pune viaţa în pericol celor care ajung la Casa Poporului, de la parlamentari, jurnalişti, organizatori de evenimente până la vizitatori.

Conform unui studiu efectutat de Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor De Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune (CNCIR), jumătate dintre cele 21 de ascensoare ale Camerei Deputaţilor au nevoie de intervenţii de ordin tehnic, care costă circa 470.000 de euro.

Lifturile au fost date în folosinţă între anii 1987 – 1990, iar durata de funcţionare a unui ascensor este de opt ani. Chiar dacă reviziile tehnice periodice asigură încă o funcţionare optimă, normele şi standardele UE în materie de siguranţă nu sunt îndeplinite. În acest caz, ISCIR nu va mai acorda Camerei Deputaţilor autorizaţia de funcţionare decât atunci când va înlocui sau va retehnologiza lifturile. Deputaţii au optat pentru retehnologizare, mai ieftină, întrucât numai un lift nou costă 110.000 de euro. În urma retehnologizării vor fi schimbate uşile interioare şi exterioare ale ascensoarelor existente şi mecanismele de frânare.

Camera Deputaţilor trebuie să modernizeze lifturile până în această toamnă, când vor găzdui reuniunea internaţională AP NATO.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button