Aventuri cu Liftul din Obor. „Nu s-a stricat, doamnă, că abia l-am reparat, îl știu și vă zic eu că merge!” Argumentul „Nu merge, io-s blocată-n el” nu ajută

Umblam cu sacoșele în mâini ca un pinguin. Doar cine nu merge la piață să ia o legătură de lobodă nu știe cum e să te întorci cu niște plase care să-ți taie degetele. Și nu, asta nu e o metaforă, e durerea aia de octogenar fără putere, dar care simte o nevoie imperioasă de a târșâi un cărucior de 30 de kile de legume de la piață, ca și cum mâine vine hiroșima ăn obeur. Și când apasă buton… nu lift. Nu lift. Nu, nu e voie lift.

Revenind la senzația de pinguin, m-a lovit așa o inspirație și am tot fredonat melodia aia cu Apolodor. Mă rog, mi-a venit în minte tot albumul Adei Milea.

Și așa jelea Apolodor, în lift, la Obor

Am plase-n mâini, de-abia le țin,

De-abia mai merg, vântu-i hain.

Și intru-n lift și-apăs butonu’

Să m…rrrrrr de mai merge vreunu.

Și uite-așa am vrut să urc până la veritabilul etaj la care locuiesc. Dar când liftul a reușit să depășească parterul… s-a oprit. Între etaje. Și atunci a fost momentul ăla în care m-am bucurat că am cumpărat mai mult decât îmi trebuia. Aveam o sălățică, aveam și ridichi, aveam și roșioare. Cuțit nu aveam, dar mă descurcam să mușc din brânzica pe care o luasem tot din piață. Vedeți? Vedeți? Vedeți ce bine e să aveți apucături de bătrâni la 30-40 de ani?

…

Continuăm povestea cu Apolodor.

Și zice-așa, ca la melodii:

Dar liftul însă se opri
La Bering, într-o bună zi,
Apolodor trecând strâmtoarea…

Nu. Apolodor nu mai trecea nicio strâmtoare. Apolodor era bocat între etaje.

Așa jelea Apolodor,

Mi-e frig, mi-e frig de mor!

Cine ești tu, un călător?

Nu, eu sunt Sanda din Obor!

Rimează în continuare, așa-i?

Și uite așa am tot sperat

Că voi ieși din liftul blestemat.

Numa’ că liftu’ din Obor

Îmi tot spunea…

Hai, urcă-te, Apolodor!

Povestea în continuare spune că s-au păstrat puține file din cronica acelor zile.

Cu luntrea unui eschimos
Porni spre Labrador pe jos.
Așa am plecat și eu către parter

Crezând că ajung în… eter?

Povestea ar putea continua cu faptul că am sunat de trei ori la deranjamente lift. Așa scrie pe lift, pe el însuși, deranjamente lift, nu am scris eu greșit. Și oamenii de acolo par incredibil de deranjați de faptul că cineva îndrăznește să sune la DERANJAMENTE LIFT. Ce bloc, doamnă? Aoleo, iar? Dar, totuși, ce scară? Aoleo, iar? Dar acum am vorbit cu băiatul pe care l-am trimis, liftul merge. Cum ziceți? Că merge? A, da, păi v-am zis și eu că merge! Merge sigur!

…

Cu mine în el. Blocată. Am scris textul ăsta din lift, când aveam febră aproape 39. To be continued cu ce bine e să fii răcit în Obor. Dar asta ne poate confirma și colegul nostru Adrian, wink-wink.

Discuția a continuat în direcția: dar liftul merge sigur, că doar acum vorbim și sunați la DERANJAMENTE LIFT, nu? Da, dar eu sunt în el, în dânsul, adică în lift. Păi cum adică nu merge, dacă sunteți în el? Păi… da, dar… PĂI ĂSTA NU E UN ARGUMENT CĂ NU MERGE, DOMNIȘOARĂ!

Ce am mai scris, tot din Obor:

• Bucureșteanul din Obor care a dat apă caldă la toată scara, fără să își propună așa mărinimie. Și tot nu pricepea de ce boilerul lui consumă în asemenea hal 😱
• Am rămas blocată în casă și am sunat la o firmă din Obor. Am fost eliberată de cel mai specializat spărgător de orice uși. „Nu vă faceți griji, nu las nicio urmă! 👌
• Bună ziua, sunt Sanda din Obor, s-a luat apa când eram la duș (caldă + rece) și m-am clătit cu apă minerală. Și-am și rămas cu murăturile pe uscat, puse în borcane