Lidl inaugurează un magazin nou în București joi. Unde va fi amplasat supermarket-ul

10 aug. 2021
3129 Afișari
Lidl inaugurează un magazin nou în București joi. Unde va fi amplasat supermarket-ul
Lidl inaugurează un magazin nou în București joi. Unde va fi amplasat supermarket-ul sursa foto: lidl.ro

Lidl inaugurează joi, 12 august, un magazin nou în București. Acesta va fi amplasat în Sectorul 5 și zeci de oameni au fost deja angajați pentru funcționarea lui. Adresa exactă este Şoseaua Sălaj, Nr. 241 A.

Compania Lidl România merge mai departe cu investițiile din țară și pregătește inaugurarea a două noi magazine joi, 12 august, unul în București și altul în Argeș, după ce în 5 august mai inaugurare deja o locație în Capitală pe Gherghiței 5- 7.

Ziua de jos aduce inaugurarea unui magazin Lidl în București

Joi, 12 august, se deschide noul magazin Lidl din Capitală, care este amplasat pe Şoseaua Sălaj, Nr. 241 A, Sector 5 iar primii clienți vor fi întâmpinați cu oferte de proaspătă deschidere, promite compania.

Privind detaliile tehnice, noul magazin Lidl din Bucureşti are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 m² şi peste 100 de locuri de parcare, și zeci de noi locuri de muncă. Bine, arată aproape ca orice alt magazin Lidl că toate par să fie la fel, indiferent de unde sunt amplasate.

Stație de încărcare pentru mașini electrice și acoperiș verde

Mai mult, dispune o staţie de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două maşini simultan că tot ne plângem că avem mașini electrice în Capitală dar nu avem unde să le încărcăm.

Lidl mai spune că optimizează constant formatul magazinelor. Ideea companiei este să aibă un impact cât mai redus asupra mediului. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului, noul magazine Lidl din Bucureşti dispune de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficienţă energetică.

Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezenţă, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalaţiile de climatizare, ori staţia de încărcare pentru automobile electrice.

În plus, noua unitate din Bucureşti dispune de un acoperiş verde. Acesta oferă numeroase de beneficii ce ţin de protecţia mediului înconjurător. În primul rând, contribuie la eficienţa energetică a clădirii. Asta pentru că menţine o temperatură constantă pe parcursul întregului an. În acelaşi timp, vegetaţia amplasată pe acoperiş are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială. De asemenea, a reduce cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

Ce program de funcționare are noul magazin Lidl din Capitală

Orarul de funcţionare al unităţii din Bucureşti va fi următorul: între 7:00 şi 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 şi 20:00.

Cookies