BAZAR

LIDL face angajări în Bucureşti VEZI CONDIȚIILE

Potrivit anunţurilor postate de companie pe site-ul de recrutare, pentru funcţia de şef vânzări, solicitanţii trebuie să aibă studii într-un domeniu relevant, să fie comunicativi, să aibă iniţiativă personală şi să cunoască limba engleză, nivel avansat, scrie incont.ro. Experienţa în vânzări şi cunoaşterea limbii germane constituie un avantaj.

Pentru funcţia de şef de magazin, candidatul ideal este absolvent de studii comerciale – experienţa profesională reprezintă un avantaj, este comunicativ şi are capacitate de conducere, are spirit de echipă şi este un bun organizator. Responsabilităţile şefilor de magazine constau în coordonarea echipei şi planificarea schimburilor angajaţilor, gestionarea mărfii, derularea inventarelor sau consilierea clienţilor.

Anunţurile de angajare mai oferă posturi de asistenţi manageri, (obligatoriu cunoscători ai limbii germane), referenţi de contabilitate sau de raportare financiară sau tehnicieni.

Reprezentanţii companiei nu au dorit să precizeze ce salarii vor avea viitorii angajaţi, precizând că acestea vor fi peste medie.

Potrivit unor surse din piaţă, citate de incont.ro, LIDL va deschide, în acest an, cel puţin 10 magazine în Bucureşti.

Magazinele Plus au fost preluate de LIDL Germania în cursul anului trecut, tranzacţia fiind autorizată de Consiliul Concurenţei pe data de 4 noiembrie 2011.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button