Principalul suspect în plănuirea atacurilor de la Paris a fost ucis

de:
18 nov. 2015
0 Afișari
Principalul suspect în plănuirea atacurilor de la Paris a fost ucis

Principalul suspect în plănuirea atacurilor de la Paris, Abdelhamid Abaaoud, a fost ucis. 

Procurorul general al Franței, Francois Molins, a susținut o conferință de presă în care a declarat că o nouă echipă de teroriști a fost neutralizată după raidul de la Saint Denis.

În total opt persoane au fost arestate, în urma raidurilor, iar trei persoane încă nu au fost indentificate. Totodată, procurorul a precizat că nu poate spune câte persoane au fost ucise în raid și nici nu poate dezvălui identitatea lor.

Belgianul Abdelhamid Abaaoud, presupusul planificator al atacurilor sângeroase comise sâmbătă la Paris şi Saint-Denis, este o figură din cadrul Statului Islamic (SI) cunoscută justiţiilor franceză şi belgiană, relatează Reuters online.

Potrivit unei surse din Franţa apropiate dosarului, acest bărbat în vârstă de 27 de ani de origine marocană s-ar afla la originea mai multor atentate sau planuri de atentat în Europa.

Potrivit unui bilanţ, anunţat de autorităţile franceze în urma atacului terorist de vineri seara de la Paris au murit 129 de persoane şi alte 352 au fost rănite.

Printre cei uciși se numără:

—cel puțin doi cetățeni belgieni, potrivit Ministerului belgian al Afacerilor Externe.

—un spaniol de 29 de ani, Alberto Gonzales Garrido, potrivit autorităților spaniole. Tânărul din Madrid asista la concertul de la Bataclan, a declarat sora sa.

—un portughez în vârstă de 63 de ani care trăia la Paris și lucra în transportul de pasageri, potrivit autorităților portugheze. El a murit în timp ce se afla aproape de Stade de France în nordul Parisului.

—doi cetățeni români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la București.

—un cetățean britanic, a declarat Foreign Office, evocând de asemenea răniți al căror număr nu a fost precizat.

—două tinere tunisiene, surori ce trăiau una la Paris și cealaltă în Senegal și sărbătoreau la Paris o aniversare, potrivit unor surse concordante.

—o chiliană figurează de asemenea printre victime, „nepoata ambasadorului nostru Ricardo Nunez”, a declarat senatoarea Partidului socialist chilian Isabel Allende.

—doi algerieni, o femeie de 40 de ani și un bărbat de 29 de ani, au fost uciși în atentate potrivit agenției APS, citând surse diplomatice algeriene.

—o studentă americană de 20 de ani de la Universitatea de Stat din Long Beach, în California. Nohemi Gonzalez se afla la Paris în cadrul unui semestru de schimb universitar, potrivit universității sale.

Mai mulți americanii sunt printre răniți, dar numărul lor exact nu a fost precizat. „Noi le oferim toată asistența consulară posibilă”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomației SUA, scrie realitatea.net. 

 

 

 

Cookies