Lucrurile sunt simple: ori ajung la putere țicniți, ori îi țicnește rapid puterea. Că nu cred că miră pe absolut nimeni (şi istoria ne-a dovedit asta în multe rânduri) că sănătatea mentală a unora dintre marii lideri ai lumii a fost, adesea, pusă sub un mare semn de întrebare. Chiar şi în prezent, acţiunile unor politicieni (la nivel mondial) ne fac să ne îndoim nu doar de „calităţile” lor diplomatice, ci şi de echilibrul lor psihic/emoţional.
În 2012, fostul ministru de externe al Marii Britanii, David Owen, publica volumul „Sindromul Hybris: Bush, Blair şi toxicitatea Puterii”. Autorul a făcut o analiză a ceea ce este cunoscut sub numele de sindromul Hybris sau Hubris: un soi de beţie a puterii, caracterizată prin orgoliu excesiv, care, mai mult decât a fi una dintre cauzele fragilităţii psihice în cazul unui politician, acesta poate duce la manifestări mult mai grave (cu repercusiuni în societatea pe care o conduce).
Sindromul este amintit în prefaţa volumului „Sănătatea mentală a marilor conducători ai lumii”, al psihiatrului francez Patrick Lemoine, carte apărută anul acesta şi în limba română.
Încă de la început, autorul îşi pune o întrebare simplă: ce putem spune despre echilibrul mental al marilor conducători ai lumii? Fie că vorbim despre Iulius Caesar, Stalin, Ludovic al XIV-lea, Napoleon sau chiar Churchill, Patrick Lemoine pleacă de la premisa că, aflate la vârful puterii, personalităţile politice cărora le-au fost încredinţate soarta istoriei şi destinele ţărilor, nu au cum să nu manifeste dezechilibre mentale:
„Deşi îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noştri drept „psihopați”, în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem în mare tendința, mai mult sau mai puțin conştientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă, prin poziția extrem de prestigioasă şi de respectabilă pe care o ocupă, ar fi cu desăvârşire scutiți de o astfel de patologie.” (Patrick Lemoine)
În cazul unora dintre conducători, dezechilibrele de ordin psihic existau înainte ca aceştia să urce în ierarhia politicii. În cazul altora, spune psihiatrul francez, dereglările de ordin psihic s-au manifestat odată cu ajungerea la putere:
„Îi vom vizita împreună, îi vom consulta, ba uneori chiar întinde pe divan pe aceşti şefi de stat şi lideri religioşi, ba chiar pe unele şefe războinice. Le vom analiza viaţa, începând cu copilăria ori cu tinereţea lor, deoarece de multe ori unele evenimente petrecute în aceste perioade timpurii au legătură cu dorinţa ulterioară de preluare a puterii, cu personalitatea, cu atuurile şi slăbiciunile lor, cu sănătatea lor psihică, robustă, echilibrată sau, dimpotrivă, tulburată, fragilă, incoerentă, dezechilibrată, periculoasă. Le voi pune tuturor un diagnostic, ba le voi propune chiar un tratament.” (Patrick Lemoine)
Din cartea psihiatrului francez, aflăm nu doar posibile diagnostice privind tulburările psihice ale liderilor din istoria omenirii, ci şi poveşti adesea la limita ridicolului (greu de crezut a fi existat vreodată) şi, totuşi, toate sunt relatate pe baza unei documentări serioase din cronicile, documentele şi scrisorile vremii.
Despre celebrul Carol de Habsburg, cunoscut sub numele de Carol Quintul, Patrick Lemoine scrie: „Comparabil cu Ginghis Han, Amazon şi Facebook în materie de teritorii administrate, Carol Quintul este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari suverani ai tuturor timpurilor. Este, de asemenea, un împătimit colecţionar de boli, într-atât de asiduu şi de constant le dobândeşte. (…) Ca un melancolic ce era, Carol Quintul era obsedat de ideea morţii. A propriei sale morţi. Merge până-ntr-acolo încât îşi organizează propriile funeralii pentru a putea asista la ele, curios să vadă reacţia anturajului său. Aceste funeralii au loc pe 31 august 1558. Nu lipsesc nici catafalcul, nici rugăciunile pentru morţi, nici discursurile funebre, nici pietatea călugărilor sau lacrimile curtenilor. Cu greu ne-am putea imagina ceva mai morbid. Nu-i poartă de altfel noroc, deoarece, suferind de frig în timpul lungii ceremonii, capătă o răceală puternică şi moare trei săptămâni mai târziu.”
În volumul semnat de Patrick Lemoine, se regăsesc portretele psihologice (şi diagnosticele) a paisprezece personaje istorice. Printre ele, Stalin, Hitler, Churchill, Regele Soare, Ecaterina cea Mare a Rusiei, Maria-Antoaneta, Napoleon sau Alexandru Macedon.
