ȘTIRI

Lider sindical: Aproape 20% dintre salariați au salariul minim sau puțin peste acest nivel

„Astăzi, în România, din ce în ce mai puțini salariați sunt protejați de negocieri colective. În prezent, suntem pe primul loc în spațiul Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de salariați protejați de contracte colective de muncă. Deci, avem cel mai scăzut număr de salariați protejați de contracte sociale de muncă și avem cel mai mare număr de salariați plătiți cu salariul minim pe economie. Cei doi indicatori se leagă unul de celălalt. Astăzi avem aproape 20% din total salariați plătiți la salariul minim sau puțin peste salariul minim. Asta nu înseamnă nimic altceva decât sărăcie, un model economic pe care România nu poate să crească, un model economic care nu face nimic altceva decât să continue să împingă românii cu valoare de întrebuințare către alte piețe de muncă din Europa și din această lume. Procesul de migrație va continua”, a subliniat Dumitru Costin, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că există o corelație directă între nivelul ridicat al salariaților care nu sunt apărați de contracte colective și nivelul salarial al acestor persoane. Potrivit datelor BNS, peste 40% dintre lucrătorii români nu sunt acoperiți de contracte colective de muncă, aproape dublu față de media europeană, cifră strâns legată de numărul lucrătorilor cu salarii mici.

Dumitru Costin a subliniat că „angajatorii în loc să plătească salariile corect, în loc să înregistreze corect contractele individuale de muncă cu valorile respective, preferă să plătească salariații la salariul minim, iar diferența în bani să le fie dată în plic”.

Potrivit datelor BNS, doar 15% dintre companiile active cu mai mult de 10 salariați și 87% dintre cele cu mai mult de 50 de salariați aveau încheiat, în 2013, un contract colectiv de muncă la nivel de unitate.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button