Lider mafiot român, pus sub urmărire internaţională, extrădat din Belgia

de:
03 mai 2013
2 Afișari
Lider mafiot român, pus sub urmărire internaţională, extrădat din Belgia

Din gruparea condusă de acesta  făcea parte Ştefan Emilian, sensei-ul lui Nuţu Cămătaru şi Romeo Beznea, fost luptător SRI şi fost competitor în K1. Modul de acțiune al acestora era una extrem de violent – datornicii erau luaţi de pe stradă şi bătuţi cu ciocanul sau duşi în pădure şi ameninţi cu moartea, scrie rtv.net.

Printre victime s-a aflat şi un timişorean care a împrumutat de la un cămătar din Drobeta Turnu Severin 250.000 euro. Pentru că nu a înapoiat banii la timp, a fost luat de pe stradă şi dus în pădure, unde mai mulţi membrii ai grupării l-au pus să-şi sape mormântul.

Epuran a fost condamnat la șapte ani de închisoare, dar se sustrăgea executării pedepsei. Adus în țară cu o cursă de linie pe aeroportul Otopeni, Epuran a fost preluat de polițiștii de la „Crimă Organizată” Mehedinţi , cei care au instrumentat dosarul, şi cei de la trupele speciale, urmând să fie dus în arestul Poliţiei.

Cookies