Licitaţie în Bucureşti pentru obiecte care au aparținut reginelor Elisabeta și Maria

de:
09 mai 2016
0 Afișari
Licitaţie în Bucureşti pentru obiecte care au aparținut reginelor Elisabeta și Maria

Între loturile care vor putea fi cumpărate se numără un panseu manuscris aflat pe o reproducere a portretului Reginei Elisabeta realizat de pictorul Nicolae Gropeanu (1908), în care regina se află la o mașină de scris Braille, însoțit de un alfabet Braille redactat în epocă. Lotul este pus în vânzare la 150 de euro.

Potrivit reprezentanților Artmark, fotografia a fost realizată în perioada în care Regina Elisabeta a inițiat demersuri pentru înființarea unei fundații dedicate sprijinirii persoanelor fără vedere, denumită ulterior Vatra Luminoasă. Regina a făcut apel la numeroși donatori, scriindu-i în acest scop, în 1905, inclusiv președintelui american Theodore Roosevelt. Printre obiectele reprezentative ale Reginei Elisabeta prezente în licitație, se află și Calendarul anului 1899 pictat cu flori românești și decorat cu panseu cu scrisul olograf al reginei. Calendarul este estimat la 8.000 și 12.000 de euro. În sesiune sunt prezente și obiecte care au aparținut Reginei Maria. Printre acestea se numără o floare de mac, decorată cu două versuri din poemul „Madame la Marquise” de Alfred de Musset, scrise cu aur, folosind caractere celtice. Obiectul este estimat la 1.000-2.000 de euro. De asemenea, în sesiune este prezentată o cutie de bomboane cu cifrul Reginei Maria, recunoscută drept o piesă rară, de colecție. Prețul de pornire al lotului este de 200 euro. Obiectele scoase la vânzare pot fi văzute la expoziția deschisă până pe 24 mai, la sediul Artmark, unde va avea loc și licitația.

Artmark mai organizează în luna mai licitația unei mici colecții de pictură dintr-o familie ardeleană și licitația „Vechi Maeștri ai Picturii Românești”, care vor avea loc tot pe 24 mai, licitația colecției de artă românească a doctorului Leopold B. — partea I și licitația de mobilier de epocă, care vor avea loc pe 26 mai. Pe 31 mai vor avea loc licitația colecției de artă românească a doctorului Leopold B. — partea a II-a împreună și licitația Animalia.

Cookies