Licitație de artă postmodernă și contemporană în Capitală. Tablouri în valoare de până la 75.000 de euro

06 feb. 2021
54 Afișari
Licitație de artă postmodernă și contemporană în Capitală. Tablouri în valoare de până la 75.000 de euro
„I Think It's Loud Enough”[2009] - Autor: Flavia Pitiş. Sursă foto: https://www.artmark.ro/

O licitaţie de artă postmodernă şi contemporană va avea loc pe data de 18 februarie, la Artmark.

În cadrul acesteia, lucrări semnate Constantin Brâncuşi, Adrian Ghenie, Corneliu Baba şi Victor Brauner vor putea fi vizionate, printre cele 190 de loturi incluse în licitație, potrivit news.ro.

Astfel, cele mai valoroase lucrări aparţin lui Adrian Ghenie. Tablourile „Nova” (ulei pe carton) şi „Untitled” (ulei pe carton) sunt estimate la 50.000 – 75.000 de euro, respectiv 40.000 – 60.000 de euro.

În același timp, sculptura din lemn „Cavalerul negru” a lui Constin Ioniţă are o valoare estimată la 30.000 – 40.000 de euro.

Totodată, Corneliu Baba este prezent în licitaţie cu 21 de lucrări, cea mai valoroasă dintre ele este, „Portret de copil”, fiind estimată la 10.000 – 16.000 de euro.

Nu în ultimul rând, cei interesați vor putea vedea lucrări create de Ion Grigorescu, Dumitru Gorzo, Ion Irimescu, Georgeta Năpăruş, Jules Perahim, Marcel Guguianu şi Georges Mazilu.

Cookies