Licitaţie cu obiecte de lux pentru copiii defavorizaţi din Capitală

de:
08 dec. 2011
1 Afișari
Licitaţie cu obiecte de lux pentru copiii defavorizaţi din Capitală

Produsele brand-urilor Frey Wille, Dunhill, Bang & Olufsen, Davidoff şi Le Midi vor fi scoase la licitaţie în scop caritabil. Banii obţinuţi în urma licitaţiei realizate de Artmark, în stilul clasic de vânzare publică, vor fi donaţi copiilor din Organizaţia Umanitară Concordia. De asemenea, şi valoarea totală a biletelor de intrare va fi fonată organizaţiei. Evenimentul de caritate „Cine salvează o viaţă salvează întreaga lume”, organizat pe 12 decembrie 2011, începând cu ora 20:00, la hotelul JW Marriott, la Sala Constanţa, va fi moderat de Andreea Esca, iar formaţia de jazz Daniel Lazar Band va concerta în timpul acestei acţiuni.

Preţul unui bilet de intrare la licitaţia de lux este de 50 de euro.

Cu ocazia licitaţiei, copiii din Organizaţia Umanitară Concordia, care formează Orchestra Trandafirilor, Toboşarii, Ansamblul de dansuri populare şi Taraful vor pune în scenă un program artistic, ce va include, printre altele, şi un solo de ţambal şi o demonstraţie de karate. Alţi micuţi îşi vor spune poveştile de viaţă şi vor prezenta câteva realizări personale în cadrul Expoziţiei Atelierul de Artă şi Brutăria Concordia.

Organizatorii speră ca acest eveniment de caritate, la care sunt aşteptaţi peste 120 de bucureşteni, să fie unul anual, prin intermediul căruia publicul să îi ajute pe tinerii defavorizaţi din România.

Concordia este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, care are ca obiectiv recuperarea şi reintegrarea socială, şcolară şi familială a copiilor şi tinerilor care provin din familii dezorganizate, defavorizate social sau direct din stradă. Organizaţia oferă asistenţă stradală, socială şi medicală, găzduire, sprijin emoţional, formarea deprinderilor de viaţă independentã într-un mediu familial, consiliere şi intervenţie terapeutică specifică, educaţie formală, nonformală şi informală, orientare şcolară şi profesională, precum şi activităţi de recreere şi socializare. Persoanele vizate de ONG sunt copiii şi tinerii care locuiesc inclusiv pe străzile Capitalei, în condiţii mizere sau provin din familii dezorganizate.

În prezent, Concordia adăposteşte peste 400 de copii şi tineri, organizaţi în grupuri de tip familial de câte 8-12 copii, în casele si locuinţele sociale pe care le administrează în Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii-Rahtivani din judeţul Prahova. Acestora li se adaugă cei 200 de copii ai străzii din programul de asistenţă stradală în cadrul Centrului Social “Sf. Lazãr” din Bucureşti.

Cookies