Leul s-a întărit la cursul BNR de marţi. Euro a atins nivelul minim din ultimele 4 săptămâni

de:
07 aug. 2012
0 Afișari
Leul s-a întărit la cursul BNR de marţi. Euro a atins nivelul minim din ultimele 4 săptămâni

Paritatea oficială a scăzut accelerat luni, cu 7,41 bani, la 4,5740 lei/euro, după ce vineri a fost la un maxim istoric de 4,6481 lei/euro. O cotaţie inferioară celei de marţi a fost publicată de BNR pe 12 iulie, de 4,5252 lei/euro. Raportat la maximul istoric de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro.

Cea mai mare parte din corecţie a fost înregistrată de la începutul lunii iulie, când pe fondul turbulenţelor moneda naţională a scăzut cu 4,4%. Leul a câştigat însă în ultimele două şedinţe 2,3%, recuperând astfel jumătate din pierderea consemnată de la începutul lunii iulie, scrie Mediafax. 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat luni că deprecierea leului din ultima perioada a fost „rezonabilă” dacă sunt avute în vedere tensiunile politice interne, dar scăderea depăşeşte fundamentele economice, chiar dacă România are un deficit de cont curent destul de înalt, care trebuie finanţat.

Cookies