”Legea” Romexpo, ”o încercare de a devaliza statul cu jumătate de miliard de euro”. Ce spune liderul grupului USR Plus din Senat

14 iun. 2021
114 Afișari
”Legea” Romexpo, ”o încercare de a devaliza statul cu jumătate de miliard de euro”. Ce spune liderul grupului USR Plus din Senat

Radu Mihail, liderul grupului USR PLUS din Senat, consideră că iniţiativa legislativă privind cedarea gratuită a celor 46 de hectare de terenuri de la Romexpo este o încercare de a devaliza statul cu jumătate de miliard de euro.

După ce senatoarea USR Silvia Dinică, președinta Comisiei Economice, a acuzat-o, pe 11 iunie, pe liberala Iulia Scântei, șefa Comisiei Juridice, că face jocul unui dezvoltator imobiliar în dosarul legii Romexpo și liderul grupului parlamentar USR PLUS din Senat, Radu Mihail, a calificat, luni, drept o încercare ”absolut inacceptabilă” de ”a devaliza statul român cu o jumătate de miliard de euro” iniţiativa legislativă care prevede cedarea în mod gratuit a 46 de hectare de teren la Romexpo.

„V-am invitat înainte de şedinţa Biroului permanent al Senatului, pentru că avem un punct pe ordinea de zi extrem de grav. (…) Iniţiativa legislativă care spune că statul român ar trebui să cedeze gratis 46 de hectare în nordul Bucureştiului, de mare calitate şi de mare valoare imobiliară, împreună cu toate bunurile folosite în prezent de Camera de Comerţ şi Industrie a României în toată ţara, este pentru noi o încercare inacceptabilă de a văduvi practic românii de o valoare care trebuie folosită altfel. Mi se pare absolut inacceptabil ca românii să nu beneficieze de un bun de o astfel de valoare. Gândiţi-vă ce se poate face cu 300 – 500 de milioane de euro”, a afirmat, conform G4media, senatorul USR PLUS.

Soluția este în mâna Guvernului

Acesta este de părere că Guvernul este cel care ar trebui să găsească o soluţie la acest proiect legislativ, care „diluează enorm” responsabilitatea.

„Este ceea ce noi numim în limbaj parlamentar o încercare de a face o ‘belină’. În loc să meargă normal către Guvern, care să găsească o soluţie, se vine cu o propunere legislativă care diluează enorm responsabilitatea şi doamna Scîntei, care împinge exagerat această propunere, cred că ştie că nimeni în Guvernul României nu ar semna, nu ar aviza un astfel de transfer de societate de la statul român către cineva, nu ştim cine. (…) Suntem într-o situaţie inedită şi presiunile de astăzi, din Biroul permanent, sperăm să rezistăm acestor încercări de a da peste cap procesul doar pentru a ne asigura că bunurile statului român pleacă în mâinile cuiva”, a conchis Radu Mihail.

În urmă cu câteva zile Silvia Dinică susținea că Iulia Scântei vrea să evite o dezbatere pe marginea proiectului de lege prin care statul român ar da gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României cele 46 de hectare unde se află Romexpo, proiect votat anul trecut de PSD și PNL și retrimis Parlamentului pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

Iulia Scântei respinge acuzațiile

În replică, senatoarea PNL, Iulia Scântei, a respins „categoric” acuzațiile potrivit cărora ar face presiuni în favoarea unor grupuri de interese imobiliare în cazul Legii Romexpo, lansate de senatoarea USR Silvia Dinică.

Senatoarea PNL mai afirmă că, în cadrul discuțiilor din Comisia juridică, a fost în favoarea „stabilirii unor norme legale prin care proprietatea statului, în această chestiune, să fie pe deplin garantată și apărată”.

„Mai exact, am susținut ca această lege să interzică tunurile imobiliare mascate – adică terenurile în discuție să nu fie înstrăinate sub nicio formă, iar statul să le poată recupera deîndată dacă obiectivele nu sunt îndeplinite”, mai scris Iulia Scântei, care susține că Silvia Dinică „a invitat la masa discuțiilor din Parlament oameni de afaceri cu interese directe în proiectul Romexpo”.

Cookies