Legea care scoate magazinele, băncile și alte unități din blocuri periculoase,promulgată de Iohannis

de:
17 nov. 2015
0 Afișari
Legea care scoate magazinele, băncile și alte unități din blocuri periculoase,promulgată de Iohannis

Legea care scoate magazinele, băncile și alte unități comerciale din spațiile în care lucrează, în cazul în care acestea sunt la parterul clădirilor cu risc seismic gradul I sau II, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. În aceste condiții, legea ar trebui aplicată încă din acest an, la scurt timp după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, anunţă profit.ro.

Legea interzice activitățile permanente și/sau temporare în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință din imobilele cu risc seismic, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilelor. Argumentul invocat este „creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției în care se află acele spații”.

Conform sursei citate, în imobilele din București cu cel mai ridicat risc de prăbușire la cutremur (gradul I), care prezintă pericol public, funcționează, în prezent, 54 de restaurante, baruri și cluburi, 4 teatre și cinematografe, 7 unități bancare, 5 farmacii, 63 magazine, 4 galerii de artă, 13 clinici medicale și saloane cosmetice, dar și alte instituții, inclusiv o universitate sau un centru de informare turistică.

Mai mult pe profit.ro.

Cookies