ȘTIRI

Legea anti-fumat, MODIFICATĂ în comisii: Fumatul ar fi din nou permis în spaţii special amenajate

Senatorii din Comisia de Sănătate au decis, cu majoritate de voturi, că „Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop.”, informează stiri.tvr.ro.

Şi spaţiul închis este redefinit, prin amendamentele menţionate: trebuie să fie încadrat de pereţi de jur împrejur şi nu de un acoperiş şi doi pereţi, cum scrie în legea care a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Asta ar permite fumătorilor să îşi aprindă ţigara şi pe terase sau balcoane.

Senatorii au luat drept model spaţiul pentru fumat din interiorul Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. Pe lângă aeroporturi şi închisori, se va putea fuma şi în interiorul spitalelor de psihiatrie. Dar şi în baruri, cluburi şi cafenele dedicate exclusiv fumatorilor.

Modificările au primit avize pozitive de la toate Comiisiile.  Plenul e, însă, suveran. După Senat, legea va ajunge şi la Camera Deputaţilor, care e for decizional.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button