Lecţii gratuite de mers pe bicicletă în Parcul Crângaşi

de:
26 sept. 2012
1 Afișari
Lecţii gratuite de mers pe bicicletă în Parcul Crângaşi

Prima zi de lecţii va fi vineri, între orele 16.30 – 19.00. Acestea vor fi reluate şi sâmbătă, între orele 10.00 – 13.00, dar şi duminică, între orele 16.30 – 19.00.

Participanţilor le vor fi explicate, prin sesiuni distincte de training, cunoaşterea şi aplicarea regulilor de igienă referitoare la igiena echipamentului, precum şi formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive faţă de tot ceea ce ne înconjoară.

Pentru a participa, doritorii trebuie să se înscrie pe site-ul www.burtajos.ro, întrucât acţiunea este parte a proiectului proiectului „Burta Jos V” organizat de Asociaţia „O şansă pentru viitor”, cu sprijinul Primăriei Sectorul 6 şi al Centrul Cultural European.

Acţiunea îşi propune promovarea ciclismului urban, ca mijloc de transport alternativ, durabil şi recreativ pe străzile Capitalei, învăţarea mersului pe bicicletă, promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin sport şi mişcare, precum şi educarea bicicliştilor, în spiritul siguranţei.

Cookies