Lecția de estonă: primarul Sectorului 2 învață de la străini cum să se digitalizeze și să gestioneze deșeurile

02 feb. 2021
34 afișări
Lecția de estonă: primarul Sectorului 2 învață de la străini cum să se digitalizeze și să gestioneze deșeurile

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, învață de la străini despre digitalizare și managementul deșeurilor, două subiecte despre care spune că sunt deficitare în sectorul pe care îl conduce.

Săptămâna trecută, Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2 din București, a avut o întâlnire cu doamna ambasador a Estoniei, Ingrid Kressel, acesta catalogând întrevederea drept plăcută și constructivă.

Primarul a precizat că a discutat cu ambasadorul Estoniei despre digitalizare și managementul deșeurilor, două subiecte la care estonienii excelează față de români.

“Noi mai avem foarte mult de muncit. Mă bucur că putem învăța din experiența lor. Am convenit ca în viitorul apropiat să organizăm conferințe la care să participe specialiști estonieni și oameni din administrația locală și centrală”, a precizat, într-o postare pe o rețea de socializare Radu Mihaiu.

Teanc de mape pe biroul primarului

Edilul Sectorului 2 spune că deși viteza internetului în România este una bună față de cea din alte țări, nivelul digitalizării la nivelul administrației locale este la pământ. Acesta a oferit ca exemplu chiar biroul său, unul pe care are un teanc de mape pregătite pentru semnat, în timp ce ambasadorul Estoniei primește toate documentele în format electronic.

“În ciuda vitezei de internet de care ne bucurăm în România, nivelul de digitalizare a administrației este la pământ. Drept dovadă, pe biroul meu mereu e un teanc enorm de mape la semnat, iar doamna ambasador primește toate documentele electronic. Avem mult de recuperat.”

Cookies