Lărgirea la 4 benzi a DN3, între Pantelimon și intersecția cu DJ301B: Trei oferte pentru Studiul de Fezabilitate. Drumul se va conecta cu Autostrada Bucureștiului A0

08 mai 2023
1526 Afișari
Lărgirea la 4 benzi a DN3, între Pantelimon și intersecția cu DJ301B: Trei oferte pentru Studiul de Fezabilitate. Drumul se va conecta cu Autostrada Bucureștiului A0
Lărgirea la 4 benzi a DN3, între Pantelimon și intersecția cu DJ301B: Trei oferte pentru Studiul de Fezabilitate. Drumul se va conecta cu Autostrada Bucureștiului A0. Sursa foto: Facebook/ Irinel Ionel Scrioșteanu

Au fost depuse 3 oferte pentru Studiul de Fezabilitate ce vizează lărgirea la 4 benzi a DN3, între Pantelimon și intersecția cu DJ301B (Brănești – Găneasa). Drumul se va conecta cu nodul rutier ce va realiza legătura între Autostrada Bucureștiului și DN3. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a transmis lista celor 3 ofertanți.

3 oferte pentru lărgirea la 4 benzi a DN3, între Pantelimon și intersecția cu DJ301B

În urma expirării termenului de depunere, astăzi au fost depuse 3 oferte pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru lărgirea la 4 benzi a DN3 între DJ301 (orașul Pantelimon) și intersecția cu DJ301B (Brănești – Găneasa), al cărui obiectiv general constă în conectivitatea Centurii București cu Autostrada Bucureștiului A0 și cu rețeaua locală de drumuri, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a transmis lista celor trei ofertanți:

  1. LIKE CONSULTING SRL,
  2. Asocierea TOTAL BUSINESS LAND SRL (lider de asociere) – PROSPECT DRILL SRL,
  3. TQM MANAGEMENT SRL.

Totodată, se vor analiza și implementarea măsurilor de siguranță a traficului rutier și traficului pietonal prin realizarea următoarelor:

  • trotuare;
  • piste de biciclete;
  • treceri de pietoni;
  • semnalizare verticală și orizontală;
  • amenajare intersecții;
  • accese la proprietăți;
  • panouri fonoabsorbante;
  • pasarele pietonale, dacă este cazul.

Contractul pentru studiul de fezabilitate are o durată de 8 luni

Durata contractului pentru Studiul de Fezabilitate este de 8 luni, în care proiectantul trebuie să realizeze atât studiul de fezabilitate, cât și expertiza tehnică.

Contractul are o valoare estimată de 806.164,35 lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile.

Acest proiect este parte din Strategia de Dezvoltare a Drumurilor Radiale în zona București-Ilfov și se va conecta cu nodul rutier care va realiza legătura între Autostrada Bucureștiului A0 și DN3, nod care se află în curs de proiectare, venind astfel ca o măsură de creștere a capacității de transport a infrastructurii existente în zona Centurii București, spune secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Sursa foto: Facebook/ Irinel Ionel Scrioșteanu
Sursa foto: Facebook/ Irinel Ionel Scrioșteanu
Cookies