Lansare „Vând kilometri” de Mihai Barbu

de:
29 nov. 2010
2 Afișari
Lansare

Editura ART vă aşteaptă la Clubul Ţăranului pentru lansarea volumului „Vând kilometri” de Mihai Barbu. Invitaţi să discute despre călătorii şi jurnale de drum vor fi, alături de autor, Amalia Enache (prezentator TV), Ada Rosetti (manager Discovery România), David Schwartz (regizor de teatru) şi Eugen Istodor (jurnalist).

Mihai Barbu este vânzătorul de kilometri. În 2009, a plecat singur timp de patru luni spre Mongolia, călare pe motocicleta lui, Doyle. Deşi îşi planificase călătoria cu doi ani înainte, Mihai şi-a dat seama înainte să plece că nu i-ar strica nişte bani în plus: 2000 de euro, sumă care i-ar fi asigurat benzina pentru cei 26.000 de kilometri.

Aşa se face că Mihai şi-a împărţit drumul în parcele de câte 500 de kilometri şi, în schimbul a 50 de euro pentru fiecare parcelă vândută, le-a oferit cumpărătorilor: povestea şi fotografiile realizate pe bucata respectivă de drum, numele fiecăruia scris pe un abţibild şi lipit pe parbrizul lui Doyle. Bonus: o pietricică de pe fiecare parcelă. În mai puţin de două săptămâni, toţi kilometrii au fost vânduţi şi, odată demarată călătoria, scrisorile personalizate pentru cei 43 de cumpărători au început să curgă pe Mongolia.ro.

„Vând kilometri” deschide în premieră pofta cititorilor români pentru literatura de călătorie. Jurnal de drum şi album de fotografie, acest volum înseamnă întâlnirea unuia dintre cei mai valoroşi fotoreporteri români nu doar cu un public înclinat spre aventură, ci şi cu o lume care aşteaptă să fie descoperită.

Un om, o motocicletă, 26.000 km, 4 luni, 13 ţări. Peste 500 de imagini incredibile şi multe pagini de poveste în 43 de scrisori.

Mihai Barbu, fiul caricaturistului Ion Barbu, este unul dintre cei mai buni fotoreporteri tineri din România. A lucrat la Evenimentul Zilei, la Agenţia Internaţională de Presă REUTERS, iar în prezent face fotoreportaje pentru cotidianul România Liberă. A colaborat cu EPA şi AP. A primit numeroase premii şi distincţii: premiul Junior (cel mai bun fotograf până în 25 de ani), în cadrul Premiilor AFPR (Asociaţia Fotografilor de Presă din România) în 2003, în 2004 a fost declarat „Fotograful anului” în cadrul Premiilor AFPR, i s-a decernat Honorable Mention – Team Sports Action – Best of Photojournalism 2006, iar în anul 2008 a câştigat secţiunea „Fotografia anului”, în cadrul premiilor Clubului Român de Presă.

Cookies