ȘTIRI

Lansare ~ „Scara la cer” de Carolina Ilica

Volumul de poezii creştine Scara la cer, apărut în urmă cu 15 ani, cu un Cuvânt înainte semnat de Prefericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Române, şi cu ilustraţii după miniaturile lui Picu Pătruţ, este reeditat acum (în ediţie adăugită şi cu o Prefaţă aparţinând lui Romulus Vulcănescu) de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, cu ocazia comemorării celor 140 de ani de la plecarea din lume a ultimului mare miniaturist european şi compozitor Picu Pătruţ.

Carolina Ilica, autoarea Scării la cer a publicat până acum 30 de cărţi de poezie, 1 volum de eseuri despre mari poeţi ai lumii, 1 studiu comparat despre folclorul românesc şi peste 90 de volume de traduceri (de la texte ale Egiptului antic până la premiaţi Nobel pentru Literatură). Selecţii din poezia sa au apărut în numeroase antologii române şi străine, iar 26 de volume i-au fost traduse în 27 de limbi şi publicate la edituri de prestigiu de pe patru continente; 34 de premii (din care peste jumătate internaţionale), 75 de participări la congrese, târguri de carte, festivaluri internaţionale de Poezie (din R. Macedonia, Franţa, Columbia, Italia, Tunisia, Federaţia Rusă, Turcia, Bulgaria, Serbia, Spania, Israel, Grecia, Irak etc.). Această nouă ediţie mai cuprinde, într-o selecţie de fragmente critice, „oglinda” receptării poeziei Carolinei Ilica pe mai multe meridiane.

 

Partener: Cărtureşti MŢR

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti Fm, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, BucurestiFM, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro, Media IQ

 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button