CONTRIBUTORS

Lambada, Loredana și decrețeii

Bine, hai cu adevărul despre relația lui 30-40 middle urban cu manelele. Că recurența aproape matematică a temei devine penibilă. Dacă în anii 2000 ai ieșit vreodată din casa și din metalistul revendicator (nici tu nu știi de ce) care erai in liceu, înseamnă ca te-ai ciocnit neconflictual cu manelele vreo 10 ani minim. 

Sincretismul începuse spre sfârșitul anilor ’90 când, pe lângă celebrele Albatros și Generic care bubuiau neoficial litoralul, o șarjă nestăpânită de pop rural se desfășura oriunde deviai traseul tău de mic snob in devenire de la facultate până acasă. 

Cine nu-și mai aduce aminte de „It’s a party in the Transilvania” și multe asemenea de care chițăia fericit orice bufet de gară și terasa cu ciorbă de burta, nu exista modalitate sa le eviți. 

Vamaioții forever erau cel puțin la fel de nespălați și de nefrecventabili ca grataragii de pe marginea drumului, iar pentru viitoarea populație simandicoasă de azi, când au apărut Costi și Valahia, „O viața mea” și “Aș da zile de la mine” aproape ca s-a făcut nițică lumină. Au intrat direct în mainstream. 

Pe măsură ce anii 2000 au câștigat teren, dacă n-ai stat în casa recitind “Critica rațiunii pure” sau n-ai fost un exclusivist bizar și trepanat al grunge-ului – probabil categoria cea mai exclusă social – știi că orice club sărea în aer când înlocuia la 3 dimineața momentul de blues, pe care pipaiai tu în anii 90, cu Costi și Adi. Orice club, I mean, orice. În Office în Mamaia la ora aia erai sticlă topită oricum, s-o faci pe intelectualul ar fi însemnat să întorci spatele la sutienele care zburau în aer. 

Deci, dacă n-ați planat metafizic peste ultimii douăzeci de ani din viață sau nu v-ați autoindus coma profundă cu excepția momentului în care aterizați în ligheanul de voma care era Vama Veche, atunci știți ca ați conviețuit relaxat cu manelele, uneori chiar bine și fără foarte multe resentimente. Cele mai cool petreceri din oraș se mutau la Millions la after, unde mixul de caterinca și șobolăneala atingea pragul critic, adică really critic, undeva pe la 5 dimineața. Nu vreau sa ma gândesc ce se intampla in provincie…

Și, totuși, lanțul de iubire dintre urbani și țigănie s-a rupt după 2010 – 2014. Eu cred că fenomenul a fost social: low class-ul urban a reușit să scoată capul în lume. A ieșit din sărăcia lucie a ’90-2000 și a început sa populeze serile și locurile în care protipendada păcătuia sincretic și supremacyst, reproducând cumva boierimea care-și antama lautarii la distracții murdărele. 

A fost fun să te rupi pe ghiorlaneala, dar asta până mesele alaturate au început să se umple de personajele din cântece, doar ca alea reale. 

Tu și machioza de la mall în același loc, iată o chestie incompatibilă cu statutul tău („valorile” promovate de versuri n-au fost niciodată o problema), iar cele doua ways of life s-au despărțit, din nou, pe caste, unii au inventat radio Guerilla, ceilalți au specializat manelele la nivelul de astăzi.

Evident, ca-n orice despărțire, astăzi măsurăm doar nivelul de hate/dispreț de după.

Nota B365.ro: Aceasta a fost, evident, un articol despre toată zbaterea națională sttârnită de Loredana cu piesa aparent fără nume, dar cu multe nume de maneliști (îmbărcați în alb, ceea ce e superb). Despre te miri ce alte întâmplări care devin brusc obiectul priceperii tuturor și, dacă se poate, al hate-ului, Tudor a mai scris, noi ne-am bucurat să-l citim și publicăm, după cum se vede și mai jos:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button