Denumirea de Lacul Morii provine, evident, de la existența în această zonă a unei mori de apă care a funcționat în trecut pe râul Dâmbovița, înainte de amenajarea lacului artificial. Locuitorii cartierului Crângași cunoșteau zona sub numele de „Mociornița”, înainte ca lacul să devină de acumulare. În urmă cu zeci de ani, aici se afla o biserică zidită în 1564 și un cimitir, dar zona a fost sistematizată după inundațiile din 1976.
Într-o ediție a ziarului Scînteia din anul 1956, zona cunoscută acum drept Lacul Morii era descrisă drept crâng, unde chirigii primăriei descărcau gunoaiele Bucureștiului pe maidane.
În depărtările largi, cât vezi cu ochii, crâng și iar crâng presărat pe alocuri cu gropi și băltoace. Acolo, chirigii primăriei descărcau gunoaiele Bucureștiului pe maidane. Când amurgul își alegea pe cer culorile lui galbene, stinse, șomerii își căutau odihna prin vreun cotlon murdar. Răsunau sudălmile, se iscau scandaluri la crâșma lui Amza.
Un drumeț striga că i s-a furat calul, un altul că a rămas fără ham. Crâșmarii hrăpăreți se pricopseau, căci Calea spre Chiajna, Dragomirești și Ciorogârla le asigura hanurile pline. Seara, pe maidan, felinare mici, fumegânde, își vărsau lumina pe chipurile palide.
Istoricul Răzvan Voinea explica, într-un interviu acordat pentru B365.ro, că în anul 1976 râul Dâmbovița a inundat zona vestică a orașului, iar importanța acestui eveniment a fost marcată de vizita pe teren a lui Nicolae Ceaușescu. Evenimentul a fost uitat de noile generații, însă bucureștenii mai în vârstă își aduc aminte de acest dezastru.
În anii ’80 s-a decis sistematizarea zonei, prin amenajarea Lacului Morii și construirea de blocuri, unde locuitorii urmau să se mute.
Răzvan Voinea: „Albia Dâmboviței, chiar dacă era destul de mică la intrarea în oraș, crea foarte multe probleme. În anul 1976, Dâmbovița a inundat zona vestică a orașului, chiar la intrare, iar importanța evenimentului este subliniată de vizita pe teren a lui Nicolae Ceaușescu.
Fotografiile și arhivele menționează, de asemenea, amplitudinea dezastrului. Au fost mobilizate gărzile patriotice, pompierii și militarii pentru a ajuta locuitorii. A fost atunci o întreagă dramă, destul de uitată de noile generații, însă generațiile mai în vârstă își aduc aminte foarte bine.
Atunci se iau câteva decizii radicale de înlocuire a țesutului de case cu blocuri. În anii ’80 începe un proces grandios de sistematizare, prin amenajarea Lacului Morii și construirea masivă de blocuri. Sistematizarea cartierului, care în prima etapă a cuprins zona dintre Podul Grant, Șoseaua Crângași, calea ferată până la bulevardul nou creat și Strada Craiovei putea adăposti, în cele 8000 de apartamente, cca 36.000 de locuitori.”
Unde acum se află Lacul Morii, se afla o biserică zidită în anul 1564, care a fost demolată în 1986. Aici se afla și un cimitir care a fost dezafectat brutal, iar groparii au muncit două luni pentru a reloca trupurile în alte cimitire.
ADPDU Sector 6 precizează, pe pagina de Facebook, că Lacul Morii a fost abandonat zeci de ani de autorități, iar în 2021 a fost transformat într-un spațiu multifuncțional care servește ca spațiu de recreere în mijlocul Sectorului 6 și ne oferă cele mai spectaculoase apusuri de soare din București.
Totodată, de peste trei ani, promenada Lacul Morii creează numeroase oportunități de relaxare și de petrecere a timpului liber, precum plimbări pe dig sau cu bicicleta.
ADPDU Sector 6 informează că proiectul este în continuă dezvoltare și anunță că malul sudic al Lacului Morii din zona Militari va fi amenajat pe o lungime de 1,3 kilometri.
Lucrările vor începe odată ce va fi publicat un ultim aviz de mediu și vor dura aproximativ 3 luni. Promenada gândită special pentru relaxare va avea:
Reamenajat va fi și Parcul Lacul Morii, care va deveni, așa cum promite PS6, noua „perlă” a Capitalei, loc ce va beneficia de pontoane plutitoare, de unde vom putea admira apusul de soare, fauna și flora prin telescoape și de unde vom putea urca în vaporașe pentru o plimbare în larg.
Aici se vor amenaja:
Sunt proiecte ambițioase, gândite împreună cu cei mai buni specialiști selectați în urma unui #concurs internațional de soluții.
Pe Insula Lacul Morii va avea loc, în perioada 25-27 octombrie 2024, cea de-a doua ediție a West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din România. Insula va deveni un tărâm magic, înfricoșător, unde zeci de comercianți vor aduce bunătăți și multe surprize. Anul acesta, intarea se va face pe bază de bilet în zilele de sâmbătă și duminică.