LA MINE-N CARTIER

Lacul IOR va fi împrejmuit de LED-uri albastre

Lacul IOR din Sectorul 3 al Capitalei va fi împrejmuit de LED-uri colorate, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Local Sector 3, informează mediafax.ro.

„Se propune ca lacul, care reprezintă atracţia principală a parcurilor Al. I. Cuza şi Titan, să fie pus în valoare din punct de vedere estetic prin montarea unor benzi cu leduri luminoase, care au un consum redus de energie, la intradosul grinzilor de coronament pe tot conturul lacului şi al insulelor. Aceste benzi LED vor produce un efect de iluminare indirectă (scafă de lumină) care va îmbunătăţi considerabil ambianţa celor două parcuri circumscrise”, se arată în proiectul aprobat de Consiliul Local Sector 3.

Potrivit proiectului, ledurile vor avea culoarea albastră şi vor fi rezistente la umiditate.

„În ultimii ani, Primăria Sectorului 3 a depus eforturi pentru a îmbunătăţi aspectul acestor parcuri. Au fost făcute investiţii în lucrări de peisagistică, irigaţii, mobilier urban şi spaţii de joacă”, se mai arată în raportul de specialitate al proiectului aprobat de Consiliul Local.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button