BAZAR

Labirint de noapte, sâmbătă, lângă Ateneu

De Noaptea Muzeelor, 14 mai, de la ora 18.00, până dimineaţa la 4, puteţi să vă pierdeţi şi să vă regăsiţi într-un Muzeu Labirint. O noapte întreagă şi a doua zi de la 10.00 de dimineaţă până seara, la 17.00!

Cei care parcurg acest traseu muzeal stradal, unic în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, vor avea ocazia să afle despre obiceiurile şi sărbătorile satului tradiţional, să cunoască mai multe despre speciile de vieţuitoare ale acestei planete sau să descopere care au fost personalităţile care au schimbat destinele celor două muzee.

Nu vor lipsi nici concertele sau activităţile speciale pentru copii.

Labirintul va fi prevăzut cu un sistem de signalistică şi hărţi pentru orientare, se vor semnaliza expoziţia permanentă (dialogul celor două muzee), spaţiile adiţionale (zonă multimedia, zonă de expoziţie temporară, zonă de activităţi cu copiii, zonă de relaxare, zonă info) şi ieşirea.

MŢR şi Antipa vă aşteaptă pe 14 şi 15 mai, în piaţă, la Ateneu, într-un labirint cât un muzeu!

Programul de vizitare al Muzeului Labirint:

Sâmbătă, 14 mai, deschis între 18.00 – 4.00

18.00 concert Cvartetul Resonance

21.30 concert Bourbon Jazz Unit

Duminică, 15 mai, deschis între orele 10.00 – 17.00

ateliere pentru copii

Pentru iubitorii de filme am pregătit şi un maraton cinematografic. Astfel, vineri, 13 mai, de la ora 19.00 până la miezul nopţii şi sâmbătă, 14 mai, de la ora 11.00 la 16.00, vă aşteptăm la Noul Cinematograf al Regizorului Român – Studioul Horia Bernea (intrarea din str. Monetăriei) cu patru filme de succes.

Programul filmelor:

Vineri, 13 mai

19:00 Un profet / Un prophète de Jacques Audiard

Franţa, 2010, 2 h 30 min. Dramă

Cu: Niels Arestrup, Tahar Rahim, Adel Bencherif

22:00 Concertul / Le Concert de Radu Mihăileanu

România, Italia, Franţa, Belgia, 2009, 2 h, Comedie

Cu: Aleksei Guskov, Mélanie Laurent

Sâmbătă, 14 mai

11:00 Ascuns / Caché de Michael Haneke

Franţa, 2006, 2 h, Dramă.

Cu: Daniel Auteuil, Juliette Binoche

13:15 Panglica albă / The White Ribbon de Michael Haneke

Austria, Germania, Franţa, Italia, 2010, 2 h 25 min. Dramă

Cu: Ulrich Tukur, Mercedes Jadea Diaz

Intrarea este liberă pentru ambele evenimente.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button