LA VIDA LOCA! Turneul cu succes internațional al unor mari artişti români ajunge în Bucureşti

de:
02 mart. 2018
1 Afișari
LA  VIDA LOCA! Turneul cu succes internațional al unor mari artişti români ajunge în Bucureşti

Flautistul de origine română Matei Ioachimescu și pianistul venezuelean Alfredo Ovalles, ale căror cariere cunosc consacrarea internațională, vă invită la o călătorie în jurul lumii, în cadrul celei de-a treia ediții a turneului ”La Vida Loca”. Nouă orașe din România, în perioda 27 februarie – 18 martie, de la Oradea și Cluj, la Timișoara, Deva și București, vor fi gazdele unui program unic, cross-over. Matei Ioachimescu, flautistul al cărui parcurs muzical a început în România și s-a desăvârșit la Academia de Muzică din Viena, alături de Alfredo Ovalles, format la Universitățile din Statele Unite și Austria, vă oferă o evadare din cotidian. Cei doi muzicieni, virtuozi și versatili, au un repertoriu de la muzică barocă la creații contemporane, colaborând cu ansambluri din Europa până în Japonia.

Pentru ediția din acest an a turneului, cei doi au selectat partituri care  sparg  granițele dintre muzica clasică, jazz, ajungând la sonorități pop- rock contemporane. Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles vă propun să descoperiți că sunetul și ritmul, atunci când cuprind cele mai vibrante emoții de bucurie și nostalgie, senzații ardente, presărate cu umor și energie explozivă, te conduc întotdeauna acasă. Flautul lui Matei Ioachimescu reprezintă instrumentul prin care acest muzician își exprimă nu doar măiestria, pe care și-o potențează cu fiecare zi, ci, deopotrivă, implicarea în activități de mentorat artistic în Austria, Japonia, Ungaria, Croația și România, precum și în angajamentele de diplomație culturală care i-au fost încredințate de actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, încă din 2013.

Preț bilete: 35 lei / 25 lei (reducere pentru elevi, studenți și pensionari)

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90, deschisă marți-vineri 15:00 -20:00, sâmbătă și duminică – cu două ore înainte de spectacol), punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, și online pe www.arcub.ro/bilete-online, www.bilet.ro.

Matei  Ioachimescu,   flautist   român   de   renume,   susține   o   activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene europene și japoneze. Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste  două  instrumente. Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Are o bogată activitate pedagogică, susținând frecvent cursuri de măiestrie în Austria, Japonia, Ungaria, Croația și România.

Alfredo Ovalles s-a format ca muzician complex și versatil în  orașul  său natal –  Caracas, Venezuela, la Baylor University din Statele Unite ale Americii și la Universitatea de Muzică din Viena. Are o carieră internațională importantă, care îl poartă pe scene precum Berliner Philharmonie, Wiener Konzerthaus, Musikverein sau King’s Place din Londra. Pe lângă recitaluri solo, Alfredo Ovalles colaborează cu Orchestra „Frederic Chopin” din Gdańsk – Polonia, cu Filarmonica din Minsk sau cu Orchestra Simfonică a Republicii Dominicane. Este câștigător al unor competiții internaționale importante, precum Osaka International Music Competition sau „Franz Schubert” Competition din Bulgaria. Alfredo Ovalles este un artist în permanentă dezvoltare și un avocat al muzicii noi, care colaborează intens cu compozitori și ansambluri precum Green Thing sau Black Page Orchestra.

Cookies