„La plăcinte înainte” într-o piață volantă din București. Iată unde găsești toate bunătățurile

03 iun. 2021
1562 Afișari
„La plăcinte înainte” într-o piață volantă din București. Iată unde găsești toate bunătățurile

În weekendul 4-6 iunie, bucureștenii sunt așteptați într-o piață volantă din Capitală, care se transformă în „Ținutul Plăcintelor”.

„La plăcinte înainte” într-o piață volantă din București

E vremea plăcintelor! Sunteți așteptați în acest weekend, de vineri, 4 iunie și până duminică în piața volantă „România Autentică” din Parcul IOR, care se transformă în Ținutul Plăcintelor. Piața se află mai exact în zona Biserica Maramureșană.

Te-ar mai putea interesa și: Evenimente în București în weekendul 5-6 iunie, primele libere în marea relaxare. Ce poți face zilele acestea noroase în Capitală

Și în zilele noastre producătorii fac plăcinta ca pe vrema dacilor: frământat de mâini pricepute, aluatul fraged se lasă apoi la dospit, timp în care se călește umplutura: carne, varză, mere ori brânză dulce și stafide. Apoi aluatul învelește cu tandrețe umplutura și se bagă la cuptorul cu foc pe lemne ca să se coacă la foc domol. Curând, plăcinte pântecoase și rotunde, prăfuite pe alocuri cu un fir de zahăr, sunt numai bune de gustat.

Desigur, rețeta, veche de când lumea și pământul are și un ingredient minune: dragostea gospodinelor.

Și pentru că se promite un „Regal al Plăcintelor”, în piață o să aibă loc o horă a gusturilor: plăcinte crețe de Maramureș, veteranale, deja, poale-n brâu moldovenești, plăcinte mocănești sau ciobănești cu brânză de burduf, plăcinte dobrogene cu brânză sărată, plăcinte oltenești cu bârnză și praz ori plăcinte învârtite. Mai facem plăcintă cu carne de vită, cu brânză și mentă, în foi fine și lipie subțire.

În horă se prind și suratele de pe alte meleaguri: plăcinta de casă sârbească cu dovleac, cu mere şi scorțișoară, cu brânză și spanac, cu brânză dulce și stafide, plăcinte macedonene cu telemea şi mărar proaspăt, plăcinte grecești, turceşti și şuberec.

Plăcinte și mai ce?

Pe lângă plăcinte, își mai fac loc și o multitudine de gogoși, langoși și clătite de toate felurile.

Cum însă sloganul este „La Plăcinte și Merinde”, pe lângă dolofanele plăcinte, vor fi și mâncăruri alese tot de pe la oameni cu tradiții aduse: sărmăluțe fierte la ceaun și pe foc de lemne, tocăniță de primăvară la tigaie cu pui și legume, delicioasa mâncare de fasole cu ciolan afumat și pastrama frăgezită-n vin.

Grătarele vor fi încinse pentru cârnăciori, mititei, costițe și frigărui de pui și porc asezonate cu murături și lipii coapte pe plită.

Un astfel de ospăț n-ar fi complet fără licorile angelice de care nu uităm nicicum: de struguri, prune, caise, piersici, vișine și pere.

Producătorii mai aduc cu ei brânzeturi direct de la stână și afumături, jamboane, muschiuleț și sucuri naturale.

Meșterii populari vin să le arate copiilor tradițiile moștenite din moși strămoși. Îi învață cum se fac obiectele din ceramică pictată, cum se sculptează și cum prinde viață lemnul dar și cum se croiesc și  modelează straiele și podoabele tradiționale.

“Piața România Autentică” susține producătorii tradiționali, oferind suportul necesar pentru prezentarea, promovarea și vânzarea produselor tradiționale românești în cadrul pieței deschisă în fiecare weekend pentru bucureșteni și nu numai.

Cookies