BAZAR

La pas pe Calea Victoriei pe 2 si 3 iunie. Traseul dintre George Enescu şi Piața Victoriei, PIETONAL

Timp de trei ediții, evenimentul s-a bucurat de atenția publicului bucureștean, dar și a turiștilor prezenți în Capitală, motiv pentru care cea de-a patra ediție revine cu o nouă experiență, cu activități diversificate, menite să anime orașul, toate având intrarea gratuită. Copiii, tinerii, dar și adulții, se pot bucura timp de două zile de diverse activități stradale și manifestări artistice, ateliere de creație și spectacole de teatru, jocurile copilăriei, dar și de standuri cu produse și accesorii, se arată într-un comunicat al PMB.

Activități stradale și manifestări artistice

Străbătând la pas elegantul bulevard, pe segmentul pietonal încadrat între Strada George Enescu și Piața Victoriei, vizitatorii se vor întâlni cu animatori şi mascote celebre, păpuși uriașe, arlechini cu baloane de săpun, clovni cu baloane modelate, animatori pe picioroange, portretiși, caricaturiști, mimi, magicieniși un studio foto profesional. Mai mult decât atât, grupurile de copii Fabrica de Folclor, Bravissimo, Alina Sorescu și Piticii lu’ Soreasca, Allegretto, trupele de dans TheMob, KidsSquad și muzicienii stradali care vor performala diverse instrumente, precum chitară, vioară, saxofon, fluier, violoncel, contrabas, pian, tobe, nai, clarinet și trompetă, vor însufleți atmosfera din cadrul evenimentului.

Ateliere de creație, spectacole de teatru și jocurile copilăriei

Surprizele nu se opresc aici pentru cei mici, aceștia fiind în centrul atenției în weekedul 2-3 iunie! Nu vor lipsi atelierele de creație care le stârnesc imaginația, precum atelierul de puzzle, atelierul modelaj în plastelină, atelierul de decorare planșe cu praf de marmură, picturi pe față, atelierul de tobe, atelierul muzical, dar nici jocurile stradale, spre bucuria copiilor, darși a adulților melancolici: Șotron, Elasticul, X și O, Șarpele, Geologic (bowling modern) și Țintar Scrach. De asemenea, în fiecare zi vor avea loc spectacole de teatru precum „Pinguinii Melomani”- susținut de Teatrul „Ion Creangă”, „Cenuşăreasa”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, dar și un spectacol de comedie dedicat celor mari, oferit de trupa de improvizație „Improvisneyland”.

Standuri cu produse artizanale și delicii culinare

Trecătorii vor fi întâmpinați pe traseul de aproximativ un kilometru cu tonete cu produse handmade, accesorii și bijuterii din porțelan, sticlă, ceramică glazurată, argint, perle, accesorii din materiale tradiționale și cu motive populare, mici decorațiuni, produse naturale de îngrijire, produse pentru copii dar și diverse delicii culinare.

Muzeul Municipiului București și Muzeul Național „George Enescu” se alătură evenimentului

Calea Victoriei se bucură de prezența unora dintre cele mai frumoase clădiri din București, fiindreprezentativă pentru arta și istoria românească, prin numărul muzeelor aflate pe traseul acesteia. Pe 2 și 3 iunie, se alătură evenimentului cu un program prelungit Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu – Cesianu, care va putea fi vizitat în intervalul 10:00 – 22:00 și Muzeul Național „George Enescu”, în intervalul 10:00 – 20:00.

Astfel, timp de două zile, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00 sunteți invitați la o plimbare la pas, pe Calea Victoriei, strada care străbate inima orașului, unde vă veți bucura de un traseu pietonal plin de viață, animat de o serie de activități recreative, ce oferă o alternativă de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, la început de vară!
Program și detalii: www.facebook.com/LaPasPeCaleaVictoriei


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button