Atunci când Primăria Sectorului 3 efectuează lucrări de modernizare, șoferii sunt nevoiți să își găsească alte locuri de parcare chiar dacă au contracte încheiate cu administrația publică, conform HCLS3 346/2022.
Cu toate ca aceste anunțuri nu ar surprinde pe nimeni, cel făcut astăzi de polițiștii locali S3 ar putea să ridice câteva semne de întrebare, fiind scris, cel mai probabil, de o patrulă din viitor.
Scenariu: Ajungi seara acasă de la muncă, lași mașina parcată pe locul tău plătit și te duci în apartament fără griji. Ziua următoare, când te îndrepți spre mașină, observi un bilețel lăsat de Poliția Locală în parbriz.
Nedumerit de motivul pentru care acesta s-ar afla acolo, pentru că nu ai parcat pe locul tău, îl ridici de sub ștergător ca să-l citești.
Astfel, realizezi că nu e vorba de o amendă, ci că trebuie să muți mașina pentru a permite efectuare unor lucrări:
Stimate conducător auto,
Deoarece în zonă se efectuează lucrări de modernizare și reabilitare, aveți obligația să asigurați eliberarea necondiționată a locului de parcare în termen de 24 de ore.
Când citești mai atent, observi că e emis în data de 12 februarie 2024. Scoți telefonul, te uiți la dată și realizezi că ai primit o notificare din viitor, pentru că suntem abia în 9 februarie 2024.
Așa ne imaginăm, noi cei din redacție, că a gândit șoferul după ce a citit avertismentul dat de Poliția Locală Sector 3.
Conform HCLS3 numărul 346 din data de 30 august 2022, șoferii trebuie să mute mașinile atunci când sunt anunțați de autorități sau de operatorul de salubritate publică:
Utilizatorii locurilor de parcare de reședință au obligația să asigure eliberarea necondiționată a locului de parcare în situația necesității efectuării unor lucrări edilitare care impun ocuparea temporară a acestuia sau în cazul în care locului de parcare respectiv i s-a atribuit altă destinație.
În cazul în care aceste prevederi nu sunt respectate, bucureștenii riscă încetarea de drept a autorizației de parcare.
Cu toate astea, o întrebare persistă în situația întâlnită astăzi în timpul unei plimbări prin zona Nerva Traian: Șoferul trebuie să mute mașina până mâine, 10 februarie, sau până în data de 13?