La Național, Birjar! Pardon, cronicar… | „Ucenicul vrăjitor”, TNB

În așteptarea Operei de Trei Parale pe care o montează Răzvan Mazilu, am fost săptămâna trecută la Trei Premiere ale Naționalului bucureștean. Vi le prezint în ordine cronologică.

Ucenicul vrăjitor, o orchestră cu actor

Am văzut pentru prima oară acest spectacol în 1987. Da, ați citit bine. Atunci a avut premiera și s-a jucat, cu mare succes, vreo patru ani. Țin minte că am plecat de la teatru în deplină consonanță cu titlul, adică vrăjit. Am fost fascinat de combinația „mortală” între un mare actor de comedie, Radu Gheorghe, care pe vremea aceea împărțea frățește cu Doru Octavian Dumitru coroana de rege al stand-up-ului, și muzica clasică. Habar n-am dacă acesta a fost scopul inițial, dar sunt convins că „Ucenicul vrăjitor” a deschis multor tineri (și nu numai) apetitul pentru muzica simfonică. 

Un program alcătuit din „șlagăre”, în genul celui de la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, inclusiv celebrul Marș al lui Radetzki, o orchestră care evoluează impecabil condusă de vioara întâi, astfel încât să lase spectatorului senzația că „dirijorul” chiar dirijează, și un amfitrion pus pe șotii, care garantează buna dispoziție. Nu prea poți să dai greș cu așa ceva.

„Ucenicul vrăjitor” se întoarce la TNB

După 35 de ani de la premieră, „Ucenicul Vrăjitor” revine pe scena Naționalului. Tot cu Radu Gheorghe, care între timp a sărit de 70 de ani, tot cu Filarmonica din Ploiești, dar cu alți instrumentiști, foarte puțini „veterani”, și cu același program. Mai funcționează vechea rețetă în anul de grație 2022, când stand-up-ul are alte vedete și cu totul alt stil, când André Rieux umple Piața Constituției o șapte zile la rând și când publicul tânăr este obișnuit cu standardul poantelor de 30 de secunde de pe tik-tok? Pentru nostalgicii mileniului trecut, printre care mă număr și eu, poate. Pentru ceilalți, am serioase îndoieli.

Sunt convins că „Ucenicul” are în continuare un mare potențial. Cu condiția unui face-lift (măcar) care să-l aducă în vremurile noastre. Și a unui disclaimer privind interzicerea accesului în sală a copiilor sub 6 ani.

Detalii și (poate) program și bilete – aici!

Titanic Falls 

Dacă n-ați apucat să vedeți „Titanic Vals” la Metropolis, în regia lui Victor Ioan Frunză, și mă îndoiesc sincer că veți mai avea vreodată ocazia, puteți încerca varianta lui Dan Tudor de la TNB, cu Dan Puric în rolul lui Spirache și Adela Mărculescu în cel al Chiriachiței. Nu vă spun mai mult, pentru că aș fi din cale-afară de subiectiv, dar mergeți s-o vedeți. La premieră, când se presupune că publicul este mai avizat decât în mod obișnuit, sala a fost în delir. Ovațiile au durat minute în șir.

Detalii, program și bilete – aici!

Casa de la țară

Aterizată pe scena Naționalului direct de pe Broadway, scrisă de un deținător al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie, „Casa de la țară” este, așa cum ne spune regizorul Claudiu Goga, „o complicată poveste de familie care naște multe întrebări și nu oferă nici un răspuns”. 

Cu prima parte a enunțului nu sunt foarte de acord, am întâlnit povești de familie mult mai complicate, și, veți vedea, cea de față nici nu ține prim-planul, deși asigură o consistentă doză de spectaculozitate. Sunt însă de acord cu partea a doua și chiar mi-aș fi dorit ca întrebările respective, despre carieră, prețul succesului, compromis în artă, nedreptate șamd, să beneficieze dacă nu de răspunsuri, măcar de niște dezbateri de idei mai consistente. Dar deh, așa a considerat autorul, ne mulțumim și atât. 

Pentru că, șchiop sau nu, textul este un bun prilej pentru prestațiile actoricești de excepție care stau la baza succesului pe care presimt că acest spectacol îl va avea. Începând cu Maia Morgenstern, Marius Bodochi și Gavril Pătru și terminând cu foarte tânăra Maruca Băiașu. Foarte inspirată și scenografia Corinei Grămoșteanu, foarte „fresh”, în ton, de altfel, cu întregul concept regizoral. Singurul lucru care mi s-a părut cam nelalocul lui a fost pauza care fragmenteze inutil, din punctul meu de vedere, tensiunea dramatică, cele două părți fiind altminteri foarte inegale din acest punct de vedere.

Detalii, program și bilete – aici!

Nota B365.ro: Am vrea și noi ca săptămânile noastre să aibă 10 zile, precum ale lui Radu, ca să apucăm să vedem toate spectacolele cu care ne tentează el. Ca de exemplu:

• Noapte bună, mamă! (Teatrul Mic)
• Anatomia unui clișeu (Teatrul Stela Popescu)
• Liliom (Centrul Cultural Lumina)