“La metrou la Unirii, dimineața e ca-n Jocurile Foamei”. Cum e când lăsăm mașinile acasă și folosim transportul în comun? Cam cum o fi norocul

11 nov. 2024
50676 afișări
“La metrou la Unirii, dimineața e ca-n Jocurile Foamei”. Cum e când lăsăm mașinile acasă și folosim transportul în comun? Cam cum o fi norocul
“La metrou la Unirii, dimineața e ca-n Jocurile Foamei”. Cum e când lăsăm mașinile acasă și folosim transportul în comun? Cam cum o fi norocul | Foto simbol: Aglomerație la metrou la Piața Unirii; sursa: Agerpres

De fiecare dată când e raportată o situație excesiv de neplăcută în traficul rutier din București – care e veșnic neplăcut, se știe, dar are momente în care se atinge un nivel superior de neplăcere, cum ar fi lunea, miercurea și vinerea  – un număr semnificativ de concitadini va sări ca ars: „Dar de ce nu SE circulă cu transportul în comun?”

„Da’ mai lăsați mașinile acasă și folosiți transportul în comun!”

Acest reproș uriaș (de cele mai multe ori, răstit la modul impersonal – să SE circule cu STB și nu, spre exemplu, să mă deplasez cu STB) are diferite forme:

Dacă n-ați mai merge toți cu mașinile, nu s-ar mai întâmpla așa! 

Nu vă mai place cu tramvaiul/metroul/autobuzul, parcă v-ați născut toți în mașini!

Ce vă mai place să vă văitați, dar în tramvai nu urcați!

Există transportul în comun, inclusiv rețeaua de metrou, care în curând o să ajungă PESTE TOT (😉)

Acuma, în legătură cu această ultimă observație, „în curând” e un reper temporal foarte relativ, viitorul are marea calitate de a fi imprevizibil, singura certitudine e prezentul plin de șantiere, inclusiv cele pentru viitoarea Magistrală M6, care a blocat traficul din nordul Bucureștiului într-un mod spectaculos.

Sigur, sunt sute de mii de oameni care folosesc, zilnic, transportul în comun din București – fie că-i autobuz, troleibuz ori tramvai, fie că-i metrou. Ceea ce face, desigur, să dai cu capul de aglomerație inclusiv în cazul în care lași mașina acasă.

„La metrou la Unirii, dimineața e ca-n Jocurile Foamei”

Magda e una dintre cititoarele B365.ro care face zilnic drumul de undeva din Rahova până la Romană. Cânn pleacă în creierii dimineții, ia mașina, când vine mai târzior la birou, se aventurează cu tramvaiul până la Unirii și, de la Unirii, cu metroul.

Să iei dimineața metroul de la Unirii e o luptă… fiecare depășire de fiecare om e o mega aventură. E ca-n secvențele intense din Jocurile Foamei… Și mai e ceva: Niciodată, dar niciodată n-am reușit să urc în primul tren care ajunge în stație. În al doilea izbutesc. Tip sendviș, dar e izbândă.

Un alt cititor B365.ro vine, tot cu metroul și tot pe undeva spre centru, de la Dristor:

Eu iau metroul de la capăt de linie, dar este EX-CLUS să reușesc vreodată să urc în primul tren care pornește la drum!

Poate fi aventuros și când te apuci să străbați orașul cu transportul public de suprafață.

Mai nou, nu știm dacă ați sesizat, STB anunță, în medie de vreo două ori pe zi, că din cauza condițiilor vitrege de trafic rutier, mijlocale de transport public înregistrează „întârzieri și dereglări de ritmicitate” (aceasta este formularea oficială, n-am inventat noi expresii 😉)

Acestei situații i se suprapun cele provocate de defecțiuni suferite pe trasee de tramvaie, troleibuze ori autobuze. Azi au pățit-o deja câteva tramvaie, dar și un troleibuz, care a suferit stricăciune și a blocat vreo jumătate de oră liniile 69 și 85, la capătul de linie Baicului.  

Concluzia este, probabil, că situația e cum e și ne descurcăm cum ne pricepem mai bine prin București.

Ce s-a mai întâmplat în ultimele ore în București:

Cookies