Polițiștii locali au primit noi atribuții pentru identificarea șoferilor. Legea pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 12 decembrie.
Legea care dă noi puteri polițiștilor locali, angajați ai primăriilor, stabilește şi în sarcina poliţiei locale atribuţia de a putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.
Momentul este mult așteptat de administrațiile locale din București unde se știe că se parchează haotic pentru că instrumentul este la îndemâna primăriilor care pot reacționa mult mai repede pentru a sancționa parcarea neregulamentară.
Conform legii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţiei locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
Necomunicarea sau comunicarea incompletă a datelor se sancționează cu 9-20 puncte amendă (1305-2900 lei) pentru persoane fizice și de la 21 la 100 de puncte amendă (3045-14 500 lei) persoane juridice.
Articolul 39 din lege arată că ”la solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.”
O altă lege prin care se dau noi puteri polțiștilor rutieri, și care are menirea de a ajuta Bucureștiul, a intrat în vigoare pe 17 noiembrie, și dă posibilitatea poliţiei rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare.
Îți mai recomandăm și: