ȘTIRI

La cantine de Nicolai – bucătărie franţuzească pentru Micul Paris

Despre Cantine de Nicolai auzisem numai lucruri bune, iar recenziile de pe net erau si ele pozitive, aşa că am pornit în căutarea restaurantului într-o zi de primăvară. Pe Povernei, asta ştiam, dar cum Povernei este un fel de labirint cu sensuri unice în care, dacă te pierzi, trebuie apoi să dai ocol jumătate de oraş pentru a ajunge de unde ai plecat, nu am reuşit să îl localizez. Cum în ziua în care am început explorarea mă doborâse o foame din aceea de lup cu nuanţe de leşin hipoglicemic, am lăsat descoperirile pe altă dată şi m-am îndreptat spre un restaurant cu adresa deja cunoscută.

Lipsa de perseverenţă de atunci s-a dovedit a fi o greşeală, mai înspre toamnă, când am reuşit să îl descopăr în bloculeţul nou aşezat pe un colţ. La Cantine este un restaurant cu personalitate, iar comparaţia cu alte localuri cu pretenţii franţuzeşti de prin Bucureşti mi se pare nedreaptă. În primul rând pentru modul în care este decorat: obiectele pop-art combinate cu peretele de piatră nefinisată creează o atmosferă inedită, intimă dar oarecum snoabă în acelaşi timp. Lumina difuză albăstruie contribuie la sentimentul de local plăcut, în care poţi să adăstezi la un pahar de vin cu prietenii, dar şi să îţi aduci iubita dacă vrei să o impresionezi în primele săptămâni de relaţie.

Am fost întâmpinaţi de cel despre care am aflat că este Nicolai, iar primirea a fost călduroasă, fără însă a fi invazivă. De fiecare dată, Nicolai ne-a întâmpinat cu un zâmbet şi cu dorinţa de a asigura o masă cât mai potrivită. Serviciul, de altfel, a fost atent şi prompt, fără reverenţe nenecesare.

Crema de conopidă cu crutoane şi icre de manciuria a fost atât de bună încât atunci când am revenit la Cantine, deşi ar fi trebuit poate să încerc şi alt antreu, nu m-am putut abţine să nu optez din nou pentru ea. Oricum, de la comeseni am înţeles că şi foie gras cu dulceaţă de smochine este bun, ca şi ouăle moi cu trufe şi ciuperci de pădure.

La felul doi, vă recomand cu căldură magret de raţă cu sos de miere, făcut exact cât trebuie, păstrând nuanţa rozacee în centrul feliei, dar sunt foarte gustoase şi rigatone cu trufe şi smântână, sau creveţii tiger caramelizaţi cu risotto şi chipsuri de parmezan. Ingeniozitatea combinaţiilor este explicabilă: din câte înţeleg, „chef”-ul, că nu poţi să-i zici bucătar, s-a şcolit cu celebrul Alain Ducasse, chef de trei stele Michelin.

În materie de deserturi nu am fost însă foarte impresionată, cel puţin în ce priveşte mille feuilles cu fructe roşii sau creme brulee. Corecte, dar nimic foarte deosebit. La creme brulee am apreciat însă, spre deosebire de alt restaurant franţuzesc cu pretenţii, La Mangerie, faptul că crusta caramelizată era caldă încă, semn că fusese flambată chiar înainte de a fi adusă la masă. Normal, dar, după cum vă spuneam, am avut şi surprize neplăcute prin alte părţi.

E drept, preţurile sunt mari, de la 25 de lei crema de conopidă la 82 de lei fileul de vită Rossini, dar clientela (adesea vorbitoare de limbă franceză) pare cunoscătoare într-ale gastronomiei, nu venită să etaleze semne exterioare de bogăţie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button