La B’ESTFEST ne place iarba! – ziua 1

Cu toate ca pe stalpi erau o serie de reclame platite de unul dintre sponsori, nimeni nu s-a gandit ca cea mai buna reclama ar fi sa-l faci pe consumatorul final sa ajunga unde iti vinzi marfa. Cu chiu cu vai, urmarind niste masini cu multi punkeri care, m-am gandit eu, sigur nu mergeau la casa din Pipera, am ajuns pe marginea unui lac, la o rascruce de drumuri, unde un bodyguard BGS s-a aruncat in fata masinii, gesticuland isteric. Am oprit si m-a intrebat nervos unde ma duc. “La B’ESTFEST”, am raspuns eu oarecum incurcata si putin vinovata ca l-am suparat atat de tare. “Pai nu-i bine in fata, faceti dreapta pe aici!”. A, am gandit, iata si primul indicator spre festival (si singurul, de altfel).

Odata ajunsa in parcare, imi iau rucsacul si ma indrept spre intrarea in zona festivalului. Pana la porti, am ocazia sa-mi cumpar de la locuitorii din Tunari si alte zone limitrofe Bucurestiului: turta dulce, vata de vahar, sosete 5 la pret de 2 si multe alte produse. Refuz politicos sosetele si ma indrept spre intrare. Dupa controlul corporal si al bagajului (care de altfel se face in orice loc din lumea asta dar parca niciunde atat de multe minute ca in Romania) fac, in sfarsit, fericita primii pasi pe terenul B’ESTFEST si ma indrept grabita spre scena principala unde cantau baietii de la The Mono Jacks. In drum, nu pot sa nu observ gasti mari de oameni ce nu aveau ce cauta acolo (mai tarziu am aflat ca exista o poarta unde intrau, doar cu buletinul, fara a plati niciun ban). Ma rog, am gandit eu, poate copiii astia or sa devina punkeri mai tarziu, din manelisti.

Cat despre intreagul set-up…ce sa va spun…imi place. Exista zona de sport extrem (unde am vazut niste baieti super talentati), exista terenuri de baschet, volei, zid de climbing, zona de shopping, food, discoteca…si mai ales 4 scene unde oricand poti vedea o super trupa cantand. A, si cel mai important, exista iarba peste tot.

Si daca tot vorbim despre trupe sa va spun ce am vazut ieri. Concertul Mono Jacks a fost unul de zile mari (cu toate ca au cantat foarte devreme si cu public putin). Din pacate am pierdut Madame Hooligan si OCS pentru ca am preferat sa merg la Niste Baieti (care, ca de obicei, au facut ce-au vrut din oamenii care au venit sa-i vada si au dat incalzirea pentru Flogging Molly). Eiiii, Flogging Molly sunt o alta poveste. De mult vroiam sa-i vad si au fost exact cum mi-am dorit si mi-am imaginat: umani, vorbareti, petrecareti, cantand ca pentru prieteni. Publicul a sarit, a aplaudat, a facut pogo, a raspuns cu aceiasi moneda iar ei au promis ca se vor reintoarce cat de curand. Si daca ar fi sa fac niste pronosticuri, cred ca in timpul concertului lor s-a vandut cea mai mare cantitate de bere (pentru ca nu poti sa dansezi pe muzica irlandeza decat cu o bere ridicata deasupra capului si cu prietenii in jurul tau)

Dupa ei, Coma si Skunk Anansie. Am ascultat prima oara Skunk in adolescenta si primul gand a fost ca cei mai tari negri sunt aia care se apuca de rock si nu de rap. La B’ESTFEST, Skin, solista lor a aparut pe scena pe tocuri de 15 centimetri,cu un guler enorm de pene si imbracata intr-un costum negru plin de paiete. Daca ma intrebati la ce m-am gandit prima data cand am vazut-o, iata raspunsul: un cal pur sange arab. Frumoasa, subtire, rea, avand publicul la picioare (uneori chiar la propriu, atunci cand a decis sa coboare de pe scena si sa mearga pe umerii celor din public). Timp de o ora a cantat, a facut stage diving, a zambit, a sarit si chiar pe o melodie despre care a zis ca este “doar despre..sex” a dansat lasciv cu un cameraman care o filma. Si ei au promis ca se vor intoarce.

Cat despre mine, am plecat fericita spre casa. Pentru ca pana la urma, B’ESTFEST s-a transformat in ceva frumos. Iar daca pe viitor vor mai rezolva si din problemele cu care se confrunta acum, sunt sigura ca va strange oameni din intreaga Europa in cativa ani.