Kretzulescu, cea mai instagramabilă biserică brâncovenească din București. Minunatul monument a scăpat de demolarea plănuită de Ceaușescu în 1989

Biserica Kretzulescu reprezintă unul din puținele și valoroasele monumente de arhitectură brâncovenească păstrate în București, podoaba orașului.

Gingașul și elegantul edificiu religios a reușit să scape de demolare în anii ’50, la construirea ansamblului Sala Palatului R.P.R, dar și de aversiunea familiei Ceaușescu pentru tot ce era sfânt, vechi și trainic în București.

De altfel, în decembrie 1989, Biserica Kretzulescu era închisă de trei ani.

De câte ori ieșea în balconul Comitetului Central ca să dea directive din mâini, N. Ceaușescu vedea ctitoria Saftei Brâncoveanu. Biserica a scăpat de distrugere grație momentului “decembrie 1989”

Monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul de arhitectură al orașului (cod B-II-m-A-19855), Biserica Kretzulescu impresionează prin proporțiile sale armonioase, prin silueta zveltă care amintește de bisericile din nordul Moldovei și este unul din ultimele monumente de artă brâncovenească ridicat în București.

Biserica a fost zidită între 1720-1722 de marele logofăt Iordache Kretzulescu și soția sa, Safta, una din cele șase fiice ale Domnitorului Constantin Brâncoveanu, și a reprezentat, de-a lungul timpului, o biserică de familie.

Biserica ce am făcut-o noi, după cum a lăsat-o soțul meu, așișderea las și eu să nu se închine nicăierea, ci să fie deasupra copiilor mei, să-i poarte de grijă și să ia seama. (Safta Brâncoveanu-Kretzulescu).

 

Într-un interviu publicat de basilica.ro, preotul paroh Iulian Dumitrașcu, profesor de Teologie Morală în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, mărturisește:

De-a lungul vremii, biserica a suferit din cauza mai multor cutremure iar în 1860 a fost modificată oarecum în ceea ce privește arhitectura. A fost adus arhitectul Luigi Ludovic Lipizer, care a restaurat biserica după cutremurul din 1838.

Între 1933-1939 au avut loc alte lucrări de restaurare, conduse de arhitectul Ștefan Balș, sub conducerea Comisiei Monumentelor Istorice, patronată de Nicolae Iorga.

În 1986 biserica a fost închisă cultului, iar în 1988 biserica a fost desființată ca parohie, iar bunurile și lăcașul au trecut la parohia Sf. Nicolae- „Dintr-o Zi” ca bun de inventar, urmând ca în 1989, biserica să fie dărâmată.

Hotărârea regimului a fost tergiversată, a venit însă revoluția din 1989 și biserica a scăpat.

“Cu mari sacrificii, am reușit să consolidăm biserica Kretzulescu, să-i refacem complet acoperișul”

Pe boltele bisericii au fost făcute lucrări de consolidare, acum o calotă din fier beton ține zidurile ca la un cutremur să nu se deplaseze, am făcut consolidări pe verticală, am restaurat fațada, care încă avea găuri în ea de la bombardamentele din 1944, am restaurat pardoselile și pictura.

“Deosebita eleganță a construcției și interesanta pictură care o împodobește, dar care în unele părți azi abia se mai poate descifra, demonstrează efervescența artistică a epocii brâncovenești, monumentul fiind rezultatul unei maturități creatoare”

“Biserica Kretzulescu” este unul din cele mai frumoase studii dedicate lăcașului de cult și a fost întocmit de istoricul de artă Cornelia Pillat și publicat de editura Meridiane în 1969. Soțul Corneliei Pillat, Dinu Pillat, a fost arestat în cadrul procesului “Noica-Pillat” și a stat în închisoare până în anul 1964.

Cornelia Pillat, în studiu: În primăvara anului 1700, “într-o fărâmă de liniște”, după cum spune cronica, a avut loc nunta domniței Safta, una din fiicele lui Constantin Brâncoveanu, cu Iordache Crețulescu.

Acesta nu semăna bunicului său, marele logofăt Radu Kretzulescu, amestecat în zbuciumările politice ale vremurilor sale. “Cu obraz vrednic și cuvios” și “foarte înțelept”, Iordache Kretzulescu lua parte și asista, de pe al doilea plan, la viața politică și culturală dirijată de la curte de eruditul stolnic Constantin Cantacuzino.

Biserica ridicată de el în București, cu hramul Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Arhangheli, a fost terminată la 30 septembrie 1722, după cum se arată în pisania săpată în piatră ce se află deasupra ușii de intrare.

“La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, meșterii zidari și pietrari, care lucraseră la ridicarea ctitoriilor Cantacuzinilor și ale lui Constantin Brâncoveanu, formaseră un stil unitar și o școală”

Cornelia Pilat în studiu: Biserica a fost ridicată la bariera de nord a Bucureștilor de atunci, în “ulița cea mare” sau Podul Mogoșoaiei, pe locul numit “Puțul cu zale”. Via activitate meșteșugărească și comerciala a vremii se desfășura în jurul curții domnești, refăcută și înfrumusețată de Constantin Brâncoveanu, pe locul Pieței Unirii de azi.

Arhitectura bisericii are particularitățile comune unei categorii de monumente ridicate în Țara Românească în a două jumătate a secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, sintetizând armonios diferite procedee de construcție ale arhitecturii vechi românești.

Biserica are planul trilobat, combinat cu un pronaos supra lărgit, și un pridvor deschis în față.

“Cele două turle înalte îi dau ceva din aspectul sprinten și elegant al bisericilor moldovenești. O turlă se află pe naos și un turn clopotniță pe pronaos, la care se ajunge pe o scară în spirală ce suie în interiorul micului turn alipit pe fațada sudică”

Cornelia Pilat în studiu: Nava bisericii amintește de planul trilobat la Coziei cu patru pilaștri flancând absidele laterale și menite să le întărească și să reducă totodată diametrul bolților. Ei sunt legați de pereții de la apus și răsărit prin arcurile nișelor săpate în grosimea zidurilor.

“Așa cum le vedem astăzi, fațadele bisericii sunt din cărămidă aparentă, deși la început ele erau acoperite cu o tencuială subțire ca toate bisericile acelei epoci”

Cornelia Pilat în studiu: La restaurare, neputând fi posibilă o nouă tencuială peste cea veche, decât dacă s-ar fi adâncit rosturile dintre cărămizi pe o adâncime de 2 cm-ceea ce ar fi stricat vechea zidărie, s-a hotărât ca exteriorul să rămână din cărămidă aparentă.

Fațadele sunt împărțite în două de un brâu, inițial făcut din cărămidă, acoperit cu o ghirlandă de frunze de acant stilizate, păstrându-se astfel principiile plasticii sculptate brâncovenești, de a adapta, cu măsură, o decorație inspirată de reliefurile ornamentației vegetale apusene. O fâșie din vechiul brâu de cărămidă se mai păstrează, azi, deasupra ferestruicii de nord a altarului.

“În ansamblu și detalii Biserica Kretzulescu rămâne, prin proporțiile sale armonioase, prin echilibrul perfect dintre masele arhitecturale și decorația sculptată, unul din cele mai frumoase exemplare ale arhitecturii muntenești de la finele evului mediu”

Cornelia Pilat în studiu: Biserica Kretzulescu, unul din ultimele monumente de artă românească și o podoabă a capitalei, rămâne legată de trecut prin plan, structură, tehnica construcției și decorația sculptată.

Elementele înnoitoare-vădite- în pictură indică lărgirea orizontului cultural atât la ctitori cât și la meșterii zugravi. Rezultatul acestui fapt a fost îmbinarea selectivă și organică a tradiției, nu încă uitată, cu inovația. Și astfel, biserica Kretzulescu amintește, în inima Bucureștilor, de echilibrul și armonia artei românești de la sfârșitul evului mediu.

Biserica străjuiește cu eleganță și sobrietate legile de frumusețe ale unui trecut artistic.