ARHIVA B365

Kovesi: Nu avem dosare în care să fie începută urmărirea penală în cazul Roşia Montană

„Nu avem dosare penale cu urmărirea penală începută pe acest caz”, a precizat Kovesi, miercuri seară la TVR, referindu-se la informaţii recente privind derularea unor cercetări pe tema Roşia Montană.

Ea a mai spus că, în anii 2000 au existat dosare pe acest subiect, dar au fost închise.

Directorul general al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, audiat marţi la Comisia specială pentru proiectul de la Roşia Montană din Parlament, a criticat proiectul RMGC, arătând că acesta nu respectă principiile dezvoltării durabile, nici „valorificarea complexă” şi nici Directiva deşeurilor periculoase.

„Au venit cu un proiect de Papua Guinee pentru ţara mea”, a susţinut el. Prima acuzaţie a fost lansată chiar la adresa fostului director al IGR, care a dat anterior un raport favorabil, catalogându-l drept un „fals grosolan”, caz în care şi Parchetul s-a autosesizat. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button