ARHIVA B365

Kovesi,despre condamnarea lui Voiculescu: Antena 3 nu are calitate în dosarul ICA, e doar un chiriaş

Invitată la Adevărul Live, Laura Codruţa Kovesi a declarat, luni, că Antena 3 nu are nicio calitate în dosarul ICA. Mai mult, Kovesi a arătat că Dan Voiculescu a precizat public că nu are nicio legătură cu Antena 3 şi cu politica editorială a trustului.

Iată declaraţiile procurorului şef al DNA:

Judecătorii din complet au fost foarte precişi şi punctuali în privinţa confiscării. S-a precizat clar ce şi cum se confiscă şi cine va realiza această executare.

Instanţa a dispus ca imobilele să fie trecute în proprietatea statului. Bunuri indisponibilizate: sechestre puse pe imobile, conturi bancare, pe care instanta a dispus ca trebuie trecute in posesia statului. Toate aceste imobile vor trece in proprietatea statului.

Executarea se va realiza efectiv de Ministerul Finanţelor, la fel ca orice altă hotărâre, indiferent că vorbim de domeniul civil sau penal. Ministerul de Finanţe poate decide dacă va prelungi sau nu contractele de închiriere existente.

Judecătorii au dispus ca indisponibilizarea să se facă prin intermediul DNA.

În baza dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, se desemnează instituţia care va indisponibiliza bunurile mobile şi imobile ale inculpatului. Procurorii şi poliţiştii DNA vor pune în aplicare dispoziţiile judecătoreşti. Vom identifica băncile cu conturile bancare şi le vom spune că trebuie indisponibilizate.

Indisponibilizare inseamna ca DNA va pune in executare dispozitia instantei: Vom identifica conturile, imobilelele, vom intocmi procese verbale. Executarea efectiva nu o face DNA, ci institutiile cu atributii.

Execut efectivă nu o face DNA. Aceste dispoziţii şi situaţii vor fi executate de instituţiile cu atribuţii în acest sens, în special Min. Finanţelor.

DNA va comunica acestor instituţii că a indisponibilizat aceste bunuri, iar executarea efectivă o va face Min. Finanţelor. DNA are oblig de a urmări modul în care se vor îndeplini aceste execuţii.

Si anumite imobile care apartineau unei societati comerciale – s-a pus masura de indisponibilizare, care se va face de DNA prin intermediul ANAF.

Minuta sentintei este publica.

DNA va urmari, va verifica cum se face aceasta executie.

Când vom constata ca executarea nu s-a efectuat, atunci avem atributii in a deschide dosare penale.

La fel si in cazul imobilului in care functioneaza o televiziune.

Exista posibilitatea ca noul proprietar sa continua inchirierea. In acest dosar a fost condamnat Dan Voiculescu. Mai sunt si alte dosare infractiuni de santaj in care Voiculescu e audiat. Voiculescu a precizat de fiecare data la audieri ca nu are nici o legatura cu Antena 3.

Antena 3 nu are nicio calitate în dosarul ICA, ci doar societatea Grivco. Antena 3 e chiriasa in cladirea care apartine Grivco. Antena 3 nu a fost trimisă în judecată în acest dosar. Dacă era proprietar nu se ajungea aici.

Prin dispoziţiile date de judecători, statul prin Min. Finanţelor devine proprietar. Statul român va putea decide continuarea contractului de închiriere sau vânzarea imobilului.

Executarea efectivă, vinderea la licitaţie sau punerea lacătului pe sediu – cum s-a vehiculat – nu o face DNA.

Dan Voiculescu a precizat că nu face parte din acţionariatul Antena 3 şi nu are legătură cu politica editorială, ca atare Antena 3 nu este parte în dosar.

Când acele imobile vor fi trecute în prop statului, activitatea DNA se opreşte aici. Dacă nu apar fapte de corupţie în închirierea unor imobile nu mai este treaba noastră. 

Prejudiciul a fost stabilit de instanţă, care a considerat ca acesta reprezinta prejudiciul real, a spus Kovesi, întrebată fiind cum s-a stabilit prejudiciul în valoare de 60 milioane euro.

Prejudiciul a fost stabilit de experţi, ca atare s-a dispus confiscarea tuturor sumelor obţinute în urma acestui prejudiciu. Judecătorii vor menţiona absolut toate probele, în motivarea pe care judec o vor face în perioada următoare.

Specialista din DNA care a efectuat expertiza are foarte multe diplome şi acreditări pe domeniile pe care s-au făcut aceste expertize, nu se poate vorbi de lipsa de competenţa profesională.

Procurorul a pus concluzii, potrivit prevederilor legale, pentru o pedeapsă cât mai mare, însă individualizarea pedepsei se face de către judecători.

Individualizarea pedepsei se face de catre judecatori. DNA a facut apel din cauza pedepsei pe care am considerat-o prea mica la Tribunal.

Sase ani nu mi se pare o viteza nefireasca. Apelul este o cale de atac in care nu se administreaza probe ca in prima instanta. Nu au fost invocate probe noi. Au fost foarte multe amanari. Mi se pare ca judecatorii au respectat legea.

Cred ca au fost foarte multe momente care au influentat mersul procesului, inclusiv demisiile lui Dan Voiculescu din Parlament. Sunt momente importante, pentru ca s-au schimbat completele.

Cred ca dosarul facut vizavi de judecatorul Mustata a grabit procesul.

Când noul Cod de procedura penala a intrat in vigoare, s-au accelerat toate procesele penale. El prevede proceduri mai stricte.

Daca nu intrau noile Coduri in vigoare, mai existau si alte cai de atac, si alte proceduri la indemâna.

Noile coduri prevad alte termene de prescriere si exista riscul ca in 2014 sa se prescrie faptele. Nu cred ca trebuie sa stam cu dosarele pina in ziua prescrierii.

Cred ca e important ca toate aceste dosare in care sunt implicate persoane care au ocupat functii importante in stat trebuie sa fie judecate cu celeritate.

Nu a fost o viteză neaşteptat de mare, nu au fost invocate probe noi, care să nu fi fost administrate până în acel moment. În decembrie anumite fapte sar fi prescris, şase ani nu este un termen rezonabil.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button